Un tânăr de 26 de ani din Șelimbăr a luat-o cu forța pe fosta iubită, o tânără de 19 ani, când ieșea dintr-un magazin și s-a făcut nevăzut. Tatăl fetei a fost cel care a dat alarma la 112.
Miercuri seara, un sibian a sesizat prin SNUAU 112 faptul că fiica sa de 19 ani ar fi fost forțată de fostul concubin să intre în mașina acestuia, plecând împreună într-o direcție necunoscută. La fața locului s-a deplasat imediat o echipă operativă care, în urma primelor verificări efectuate, a stabilit faptul că, în momentul în care tânăra ieșea dintr-un magazin din municipiul Sibiu, bărbatul ar fi luat-o cu forța și ar fi introdus-o în mașina sa.
“În același timp au fost declanşate procedurile specifice în cazurile lipsirilor de libertate în mod ilegal, alarmarea efectivelor, informări, comunicări şi schimburi de date, darea în consemn a autoturismului, inclusiv în atenția județelor limitrofe.
În jurul orei 21.45, am fost informați cu privire la revenirea la domiciliu a tinerei, care a declarat că fostul său concubin i-a permis să coboare din mașină, iar în toată această perioadă s-a aflat în autoturismul său pe care l-a condus pe Drumul Județean106 spre localitatea Agnita.
Coroborând informațiile primite de la tânără cu rezultatele obținute în urma activităților investigativ-operative desfășurate de către polițiștii sibieni, în scurt timp pe strada Ștefan cel Mare a fost depistat autoturismul și bărbatul suspectat de săvârșirea acestei fapte”, a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Bărbatul, în vârstă de 26 de ani, domiciliat în Șelimbăr, a fost condus la sediul Poliției Municipiului Sibiu în vederea continuării cercetărilor. Totodată, s-a dispus testarea cu aparatul drugtest, fiind înregistrat rezultat pozitiv la amfetamină.
„În cursul cercetărilor, polițiștii de la investigații criminale au stabilit faptul că acesta, în data de 2 octombrie, și-a urmărit cu mașina fosta iubită, iar în momentul în care a ieșit dintr-un hypermarket de pe strada Ștefan cel Mare, în urma unor discuții contradictorii, a prins-o de mâini și cu forța a introdus-o în autoturismul său.
Totodată, în urma extinderii cercetărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul este cercetat penal într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și furt calificat. În data de 1 octombrie, în jurul orei 23.30, și-a urmărit fosta iubită în trafic și a obligat-o să oprească mașina pentru a purta o conversație. A profitat de geamul portierei din dreapta față lăsat întredeschis pentru a-i lua telefonul pe care l-a aruncat în stradă sub o mașină. În momentul în care tânăra a coborât pentru a și-l recupera a lovit-o cu palma peste față și peste mâna în care ținea telefonul”, mai spune Luciana Lazăr.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, urmând a fi prezentat, astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă.