Târgul de Crăciun din Sibiu nu va mai fi organizat anul acesta. Organizatorii au decis să suspende ediția din acest an a târgului, în contextul evoluției pandemiei de Covid-19.
„Știm că vă așteptați ca dintr-o zi într-alta să ne vedeți instalând căsuțele în centrul orașului, însă am luat decizia să suspendăm organizarea Târgului de Crăciun. Evoluția pandemiei este îngrijorătoare, și orice risc, cât de mic, trebuie eliminat. Ne-am fi dorit să organizăm evenimentul, să încercăm să salvăm ce se poate măcar din Crăciun în acest an ciudat, iar potrivit reglementărilor în vigoare puteam organiza evenimentul. Ne-am decis, însă, să eliminăm orice fel de risc, oricât de mic ar fi, în speranța că ne putem aduce contribuția la încetinirea creșterii numărului de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, ceva ce ar trebui să facem cu toții, în această perioadă”, a spus Andrei Drăgan, organizatorul Târgului de Crăciun din Sibiu.
Acesta a precizat că, în cazul în care situația se va îmbunătăți, echipa sa va fi pregătită să organizeze Târgul de Crăciun.
„Noi suntem pregătiți să organizăm evenimentul, în cazul în care situația se va îmbunătăți vom regândi această decizie, până atunci, aveți grijă de voi”, a mai spus Andrei Drăgan.
https://fb.watch/1vL7Ctofxp/