O mână de bătrânei simpatici foc, cu un umor sănătos, hâtru și contagios, se întâlnesc lună de lună la Cercul Militar din Sibiu, pentru a se bucura împreună de ultimile creații în domeniul epigramei și a producției literare umoristice, în general.
Puțină lume știe, raportat la performanțele acestori truditori în ale scriiturii, că la Sibiu funcționează neîntrerupt, de aproape 50 de ani, Cenaclul Umoriștilor Sibieni „Nicolaus Olahus”. Oameni pentru care a trăi frumos și cu zâmbet larg mereu la purtăror nu e doar o îndeletnicire de ziua a nu știu câta, ci pur și simplu un mod de viață, în care umorul e un elixir ce îi păzește de risipire și neuitare.
O mână de oameni și o mulțime de realizări
I-am cunoscut pe cenacliști în urmă cu peste 20 de ani, pe când am nimerit la una din ședințele lunare. Tineri de vârste diferite (adicătelea, și pe atunci, plaja de etate fiind una între 40-95 de ani), ca într-un ritual neutru, cu un du-te vino de transfer de sapientialitate, se întreceau în a-și citi creațiile: epigramă, proză și poezie umoristică, pamflet. Desigur, asezonate din plin cu noutățile în materie de bancuri sau cu buclucașele replici din cadrul discuțiilor colocviale.
Acum, cenaclul e condus de scriitorul sibian Ștefan-Cornel Rodean, care începând din 2008, a preluat frâiele lui „Nicolaus Olahus” și l-a impus viguros la nivelul cenaclurilor din România. Pentru că trebuie precizat că epigramiștii, așa cum sunt numiți generic acești făuritori de umor în versuri, sunt o castă bine organizată la nivel național, parte a Uniunii Epigramiștilor din România, membri cu acte în regulă, prestație notabilă și cotizație achitată la zi. Deci cu drepturi depline în a se manifesta ca o forță ordonată și cu vizibilitate între scriitorii de gen. Unde mai pui că majoritatea membrilor cenaclului sibian au în palmares zeci de cărți de profil, cu care au câștigat nenumărate premii la festivalurile desfășurate în varii zone ale țării. Asta, ca să nu mai amintim de premiile cu care se întorc de fiecare dată de la concursurile de epigramă.
L-am rugat pe Ștefan-Cornel Rodean, care se face „vinovat” de prestanța cenaclului de aproape 15 ani, să desecretizeze câte ceva despre povestea formațiunii sibiene. Începuturile sunt situate foarte exact: la 4 aprilie 1975, atunci când profesorul Naum Smarandache a înființat Clubul Epigramiștilor din Sibiu. Găzduit fiind de Casa de Cultură a Sindicatelor, după 10 ani își schimbă titulatura în „Cenaclul Umoriștilor Sibieni, al Casei de Cultură a Sindicatelor”. Iar dacă tot era la modă după 1990 schimbarea, fie și doar de dragul de a mai făptui pe ici-colo câte ceva, denumirea grupării va deveni „Cenaclul Umoriștilor Sibieni Nicolaus Olahus”, nume păstrat până astăzi. Actualmente, instituția tutelară sub care funcționează cenaclul e Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii”, Sibiu.
„De-a lungul celor peste 47 de ani de activitate neîntreruptă, ne spune Ștefan Cornel Rodean, din cenaclu au fãcut parte numeroși membri, în permanență existând un colectiv de aproximativ 20 de persoane, cu mici fluctuații în anumite perioade. Ne referim, bineînțeles, la cenaclu ca la o instituție, nu ca la o activitate literară la care pot participa și alte persoane interesate, chiar dacă nu au carnet de membru”. Iar dacă tot vorbim de membri activi, să lăsăm posterității și câteva nume: Ion Brâncuși, Liviu Ceava-Celi, Valentin David, Aurel Domide-Șănțanu, Ioan Friciu, Nicolae Ghinea, Octavian-Liviu Hulea, Titus Maiorescu, Nicolae Mihu, Liviu Modran, Nicolae Munteanu, Sever Purcia, Vasile Rusu, Gheorghe Șchiop, Corneliu Șerban, Nicolae Tudor, Ștefan Vișan, Viorica Voicescu. Între aceste nume, cel al lui Nicolae Muntean (care a adunat, gaj pe buletin!, de curând 95 primăveri) se distinge și ca membru fondator al cenaclului.
Revista „ACUS” a impus și mai mult cenaclul
Dintre reușitele încrustate pe răbojul cenaclului sibian, se cade să menționăm editarea revistei trimestriale ACUS (ajunsă la 71 numere), susținerea unor rubrici de gen în publicații locale și naționale, organizarea a zece ediții ale Festivalului Național de Epigramă „Nicolaus Olahus”, participarea, ca invitați, a membrilor cenaclului, în diverse formate radio-tv, publicarea a șase antologii de cenaclu și, desigur, grămăjoară de premii și distincții locale și naționale. Nu e de ici-de colo și faptul că vreme în urmă, inegalabilul Dem Rădulescu se delecta recitând la radio din creațiile umoriștilor sibieni.
În ceea ce îl privește pe președintele cenaclului, scriitorul Ștefan-Cornel Rodean, acesta a îndeplinit timp de cinci ani funcția de redactor-șef adjunct al revistei „Epigrama”, publicație a Uniunii Epigramiștilor din România, a fost numit șeful comisiei de regulamente din cadrul UER, a fost președinte sau membru în jurii de concursuri organizate la nivel național și, desigur, a fost distins în cadrul Galei Premiilor UER cu premiul pentru activitatea managerială de cenaclu.
Spre 50 de ani de existență
Bătrâneii aceștia simpatici au și o mulțime de planuri de viitor, cum ar fi: atragerea de noi membri în cenaclu din mediile literare locale, dar și din rândul începătorilor, publicarea cât mai multor volume de autor, îmbunătățirea continuă a conținutului și graficii revistei „ACUS”, extinderea activității într-o zonă mult mai vizibilă pentru publicul larg și, pentru anul 2025 (atunci când cenaclul își rotunjește vârsta la 50 de ani), un set de acțiuni sărbătorești.
Fiecare întâlnire a cenaclului e pretext de bucurie. Pentru că acești oameni, odată ajunși în sala de ședințe (statornicită, de ceva ani, la Cercul Militar, în prima marți a fiecărei luni), își lasă la intrare povara bătrâneții, se rânduiesc înspre câte un scaun rezistent la fluctuațiile de râs zdravăn și zgomotos și… nu fac altceva decât să își exorcizeze necazurile și problemele vieții de zi cu zi prin acel haz cu care românul știe mai întotodeauna să își înfrângă temerile.
„Ziua cea mai irosită este ziua în care n-am râs” este sloganul Revistei ACUS, publicația de satiră și umor a cenaclului. Or, dacă e să mă raportez la acești cenacliști, ei nu prea au nicicum zile irosite.