2.3 C
Sibiu
duminică, noiembrie 24, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

RAPORTOR LOCAL. Valea Oltului se va revărsa cu intemperii peste Mărginimea Sibiului și zona Bâlea?

Cele mai citite

Circulaţia pe Valea Oltului va fi închisă între 8 iulie – 9 august, pe perioada zilei, pentru lucrări la autostrada Sibiu – Piteşti din cauza defrișărilor care vor avea loc în cadrul lucrărilor ce vizează lotul 2 al autostrăzii. În acest context, rutele ocolitoare propuse sunt patru la număr și anume: Transfăgărășanul, Transalpina (în totalitatea ei ca distanță), Transalpina (pe tronsonul până la Brezoi) și tronsonul Sibiu-Simeria – Petroșani – Tg. Jiu – Rm. Vâlcea. Exceptând Transfăgărașanul, cele trei rute alternative implică traversarea Mărginimii Sibiului, de la Săliște și până în Jina. În plus, există și o cincea variantă, calea feroviară.

De construcția autostrăzii Sibiu – Pitești se tot vorbește de la Revoluție încoace. În special după ce Uniunea Europeană a pus și pune presiune pe Guvernul României să finalizeze odată acest tronson de autostradă. Iar de la finalizarea studiilor și proiectelor tehnice, de aproape un an toate discuțiile se axează pe închiderea circulației rutiere pe Valea Oltului.

De altfel, o discuție absolut normală, deoarece toată lumea știa că la un moment dat se va ajunge în această situație ce vizează închiderea traficului rutier pe timp de zi. Prin urmare, specialiștii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR și Ministerul Transporturilor ar fi trebuit să știe exact care sunt soluțiile de trafic alternative pentru Valea Oltului, pentru că au avut suficient timp să judece, să gândească și să găsească, împreună cu constructorii lotului în cauză, soluții, astfel încât traficul rutier dinspre Transilvania spre sudul României și invers să se desfășoare măcar acceptabil. Însă nici pomeneală de așa ceva! S-au încurcat în problemă și au învârtit soluțiile până în ultimul moment și tot nu au venit cu variante credibile pentru șoferi și companiile de transport. Așadar, este un haos total de o parte și de alta a Carpaților, iar construcția celei mai importante autostrăzi a țării va da peste cap economic, social și rutier România.

În mod normal, parcurgerea distanței Sibiu – Râmnicu Vâlcea dura în medie două ore, în cele mai optime condiții. Pe rutele alternative timpul va urca în medie la 5 ore. Și asta tot în condiții normale.

Așadar, pentru noi, sibienii, închiderea circulației pe Valea Oltului ne va da duble bătăi de cap, în condițiile în care traficul rutier va crește exponențial în zona Mărginimii Sibiului. Și suntem tare curioși să vedem cum va rezista rețeaua de drumuri județene din această zonă, destul de bună la momentul actual. În consecință, cei care vor traversa zona, în special transportatorii rutieri, vor omorî traficul în Mărginimea Sibiului.

În această situație, să locuiești în Mărginimea Sibiului în acest interval înseamnă să ai nervi și răbdare de oțel. La finalul lunii august, vom afla care va fi starea drumurilor din Mărginime, aceasta dacă lucrările de pe Valea Oltului nu se vor prelungi cu alte câteva săptămâni. Pentru că la noi este greu de crezut că termenul va fi respectat. Din acest punct de vedere, speranțele stau doar în firma turcă ce va realiza defrișarea de pe lotul 2 al autostrăzii.

Una peste alta, ne dorim ca traficul rutier de pe rutele alternative să nu afecteze foarte grav rețeaua de drumuri județene și naționale a județului Sibiu, pentru că acesta va fi greu încercată, cel puțin, o lună. Dacă până acum ne-am plâns de traficul infernal din punct de vedere al numărului ridicat de autovehicule ce traversau Transfăgărășanul și DN1-DN7, în următoarele săptămâni vom avea de-a face cu valori de trafic cu care județul Sibiu nu s-a mai întâlnit niciodată.

Să sperăm cu pagubele în rețeaua de drumuri a județului vor fi mai mici, iar fondurile de la Guvern vor fi imediat disponibile, că altfel ne vom alege cu mari probleme de infrastructură. Toate acestea, pe lângă faptul că mulți dintre turiști vor avea nevoie să se deplaseze pe calea rutieră, dincolo de Carpați. În final, poate va merita acest chin și în viitor vom circula pe autostrada Sibiu – Pitești precum pe celelalte autostrăzi europene. Merităm. 

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

PNL Sibiu nu face declarații de presă

PNL Sibiu a anunțat în această seară că „din cauza faptului ca se preconizează exit-poll-uri contradictorii, conducerea PNL va...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect