Acum 15 ani a ”descălecat” în Sibiu și, de atunci, trudește neostoit la moara unui vis pe care și-l împlinește cu îndărătnicie. Acela de a dărui altor incorigibili rătăcitori într-ale (ne)cuvintelor o revistă de cultură și civilizație: ”Cenaclul de la Păltiniș”. Un deceniu și jumătate de apariții și un popas la numărul 85.
De la presa bucureșteană cotidiană, la revistă de cultură sibiană
Valentin Leahu e un boem pur și simplu! Aceasta, dacă am îndrăzni să îl ”suspectăm” pe Valentin de a fi pur și, mai ales, simplu. El însuși se definește un dezordonat într-ale vieții și un artist într-ale neorânduielii clișeelor, stereotipiilor. A făcut ani și ani casă bună cu veselnice și bahice experimente petrecărețe, a avut afilieri conjuncturale sau durabile cu personalități de marcă din zona culturii sau gazetăriei, a dezamorsat proiecte la care unii au aderat doar cu un pregnant scepticism și disimulată servitute, de fiecare dată reușind să pună însă în mișcare un potențial mobilizator excepțional, care l-a așezat în rost. Iubirist incorigibil, confuz și realist până în măduva sufletului, Valentin Leahu și-a adus trecutul la prezent și se joacă de-a v-ați ascunselea cu capriciile sorții. Revista ”Cenaclul de la Păltiniș” stă mărturie pentru aceasta.
Bucureștean de obârșie, face școala militară la Sibiu, pe care o absolvă în 1983. Lucrează o scurtă perioadă în domeniul militar. Se căsătorește în cetatea lui Hermann, se desparte și se reîmpacă după 25 de ani. Anii 1990 îl prind în București, pe baricadele presei centrale. Activează la principalele publicații care apăreau pe atunci în capitală, începând cu ”Românul”, ”Parlament”, ”Viitorul românesc” și până la ”Ziua”, ”România liberă”, ”Expres” etc. La momentul Pieței Universității, editează ziarul ”Golanul”, un adevărat manifest revoluționar pentru acea falie de istorie.
”Am vrut să intru în presă de dinainte de 90, ne spune Valentin. Am cochetat cu Ion Cristoiu, iar după 90 am lucrat la Românul, un săptămânal foarte cunoscut la acea vreme. Ulterior, în perioada Pieței Universității, lucram la Parlament, condus de Dan Mucenic. Eu am făcut ziarul Golanul, în Piața Universității. Pe frontispiciu aveam: A ieși din comunism înseamnă a intra în istorie, un citat dintr-un francez pe care nu îl suporta Vadim Tudor, care îmi și spusese la un moment dat: Ce, pe jidanii ăștia i-ai găsit să îi citezi? Era împreună cu Eugen Barbu. La care Eugen Barbu, superb, îmi spune: Tinere domn, vezi-ți de drumul dumitale în viață! Lasă-l pe Vadim, că el are nebuniile lui.
Își amintește cu vădită nostalgie de oameni și vremuri de oarecând. Când îl întreb pe cine îi are mai cu drag pe răbăjul amintirilor prețuitoare, nu pregetă să îmi spună: ”Dan Mucenic. O mare capacitate de om. Roșca Stănescu, Horia Tabacu, oameni mulți și frumoști lângă care am fost aproape”. Lor și se alătură întâlnirile providențiale cu Ștefan Iordache, Gheorghe Dinică, Mircea Dinescu, Horațiu Mălăiele, cu ”artiști plastici, oameni înțelepți”. Confluența și pretextul acestor cunoașteri? ”Aveam Șarpele roșu, o locație superbă, o cârciumă unde veneau și ei. Așa cum era Capșa pe vremea lui Caragiale, așa era Șarpele roșu pentru noi și acele vremuri. Și mergeam acolo seară de seară. Pe vremea aceea eram consumator. Mergeai acolo să bei o bere și plecai dimineața. Viața mea de gazetar a fost una tumultoasă.”
Păltinișul își face cenaclu prin Valentin Leahu
În urmă cu 15 ani, revine la Sibiu. Și începe să dea ghes unui vis nici de el știut până atunci: editarea unei reviste de cultură. Mai ales că, dincolo de găzetărie, Valentin Leahu scrie dintotdeauna poezie, își dezgolește sufletul în cuvinte și își zugrăvește tumultul istovitor în frânturi de poem. ”Scriu de-o viață! Asta e viața mea, să mâzgâlesc câte ceva. E foarte important în viață să faci ce vrea Cel de Sus, ca să îți coloreze viața”, ni se confesează Valentin.
Cum a apărut Cenaclul de la Păltiniș? ”Eram într-o duminică, acum 15 ani, în Păltiniș și Eugen Jitariu, unul din gazetarii buni și cunoscuți ai Sibiului, îmi spunea cum vrea să facă el o revistă, Transilvania Plus. Și i-am spus: Eugene, nu mai bine facem noi o revistă Cenaclul de la Păltiniș? Suntem aici, acasă la Noica! A fost de acord, însă nu credea că eu chiar sunt în stare și fac această revistă. Și că a doua zi voi fi la OSIM, să înregistrez marca, titlul. Asta am și făcut! Așa a pornit la drum Cenaclul de la Păltiniș, despre care un prieten drag îmi spunea că nu rezistă mai mult de 10 numere. Și iată că acum pregătim numărul 85!”
Din echipa adunată în jurul acestei idei, amintim pe: Silviu Guga ”cel care a și fost în preajma lui Noica”, pe ”fostul meu profesor de la Facultatea de Jurnalistică, Ion Dur”, Ioan Topârceanu, Corneliu V. Mihail, Ovidiu Calborean, Elena Moisei, Ioan Tămâian, Ion Radu Văcărescu, Octavian Hoandră, Pr. Constantin Necula, Ioan Cărmăzan, Mircea Ștețiu, Dumitru Ban, Mirela Gruiță, Mihai Gagea, Constantin Ilea, Dumitru Augustin Doman etc.
Revista, format A6, are 100 de pagini, o formulă grafică de excepție și o vastă larghețe în gestionarea ariilor culturale abordate. Cum rezistă cu apariția ei, având în vedere că nu beneficiază de nicio finanțare ”instituțională”? ”Sincer să fiu, nu știu! La început am avut un tiraj mare, 1.000 exemplare. Pentru o revistă culturală e enorm! A trecut apoi prin mai multe formate. Un format mare, apoi tabloid, format A 4 și, acum, A5. De ceea ce înseamnă editare, strângere de texte, posibili sponsori, mă ocup eu, cu mine, cu Leahu, cu Valentin! Am mulți prieteni din țară, colaboratori și prieteni buni, care scriu pentru mine”.
Totodată, se înscrie la facultatea sibiană de jurnalism. ”Paradoxal, eu eram jurnalist de ani de zile în presa bucureșteană, și am făcut facultatea de jurnalistică la Sibiu, ulterior și un master în publicitate și brand”.
Poezie, versus gazetărie. În fond, dilema lui Valentin Leahu
Valentin Leahu trădează permanent gazetăria pentru poezie și invers, într-o interdependență neviciată și interogație inofensivă. Primul său volum, Apusul vinului în călimară, este o carte de amintiri boeme, scrisă în București. ”Lucram la cotidianul Atac și Horia Tabacu mi-a propus să scriu o rubrică de amintiri zi de zi, ne spune Valentin. Să relatez un eveniment din viața mea. Și, timp de un an de zile, am scris aceste amintiri boeme. Și așa a apărut cartea. Titlul cărții a plecat de la un poem al meu: Boema nu-i o simplă epopee, / E o alunecare printre stânci, / E o bibliotecă luată-n brânci / Și o sticlă comparată c-o femeie. // Boema e o dragoste amară, / Fără de care viața n-are rost, / Boema e o zi de post, / Apusul vinului în călimară. Cartea a apărut la Ed. Semne, la București, în primul an când am venit în Sibiu”.
Urmează un al doilea volum de versuri, Poeme pe nota de plată, ediție bilingvă româno-germană, traducerea în germană fiind asigurată de Walter Johrend, ”un nume impus în topica poeziei sibiene”. Apoi, la Ed. Grinta, din Cluj-Napoca, îi apare volumul Cu sufletul seară.
Cu siguranță, de Valentin Leahu se va mai face vorbire. Nelipsit de la evenimentele scriitoricești ale Sibiului ori de la prilejurile de a cunoaște oameni, destine, temeiuri, Valentin e o prezență, un personaj. Iar postura aceasta în care se complace și în care se simte cel mai bine, aceea de animator cultural și străjuitor de cenaclu, îi vine cu o neîndoielnică paternitate. L-am întrebat pe Valentin Leahu ce urzește la planuirile viitoare. Răspunsul, unul dezarmant de sincer: ”Planul meu de viitor e să trăiesc. Uite, am ajuns la 62 ani, mai am 3 ani până la pensie și am avut niște probleme grave de sănătate. De la viața dezordonată cred că mi se trage. Deci îmi propun să trăiesc…”
