5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Nădlac: Începând din iulie – august vom ajunge la Nădlac mai repede cu o oră

Cele mai citite

Sibiul va fi mai aproape cu 43 de km de o legătură directă cu vestul Europei, odată cu deschiderea loturilor 3 și 4 din A1, loturi care fac legătura între nodul de la Șoimuș și cel de la Holdea. Altfel spus, după inaugurările de luna viitoare, respectiv, august, doar 13 km de autostradă vor mai lipsi pentru o legătură directă a Sibiului cu Ungaria și Austria.
Cele două tronsoane de autostradă în lungime de aproximativ 43 de kilometri dintre Lugoj și Deva vor fi singurele deschise anul acesta de autorități, potrivit datelor din teren, transmise de Asociația ProInfrastructura, care confirmă anunțul Ministerului Transporturilor și susține că sunt șanse minime pentru restul de 74 km pe care i-a promis CNAIR.
Deva – Ilia și Ilia – Holdea au fost demarate încă din 2013 și ar fi trebuit să fie finalizate de mult, inclusiv anul trecut fiind anunțată deschiderea. Acum, se pare că nimic nu mai stă în calea constructorilor, CNAIR anunțând că le va deschide pe amândouă o dată, când și ultimul tronosn va fi gata. De cealaltă parte, Asociația ProInfrastrucura, care monitorizează permanent lucrările de infrastructură, în sepcial pe cele la autostrăzi, spune că ar fi de rpeferat să fie deschis fiecare tronson imediat ce este recepționat, pentru a diminua cât mai mult riscul de accidente pe sectoarele de drum respective.
În prezent, în România se lucrează, teoretic, pe aproximativ 194 de km de autostradă, însă doar 180 se află în plin proces de construcție efectivă. Pe trei sectoare de autostradă noi, s-a început activitatea în acest an, și estimările sunt optimiste, pentru că sunt segmente scurte, de până la 16 km (Centura Bacău), cu 5,3 km Borș – Biharia, parte din A3, la capătul vestic al acestei autostrăzi, și 6,3 km între Râșnov și Cristian, la capătul dinspre sud-estul Transilvaniei.
Pentru Sibieni, mult așteptata Autostradă Sibiu – Pitești se află într-un stadiu incipient și, chiar dacă s-ar începe lucrările pe primii 13,7 km, așa cum se speră, tot nu ar rezolva mare lucru din problemele de trafic către Pitești – București.
După deschiderea segmentului dintre Șoimuș și Holdea, o călătorie cu mașina de la Sibiu la Nădlac, la punctul de frontieră, ar dura sub 3 ore, iar până la Budapesta, maxim 5 ore, adică cu cel puțin o oră în minus față de momentul actual.  Segmentul de 13 km care va rămâne nefinalizat va însemna o întârziere de circa 10 minute față de timpul care ar fi parcurs cu autostrada completă.
Lotul dintre Holdea și Margina este în continuare o problemă majoră, din cauza tunelurilor care ar trebui construite, proiectul având o întârziere uriașă, cu puține speranțe să fie deblocat în următorul an.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Ziua Națională a României sărbătorită cu emoție la Ruja

Astăzi, 29 noiembrie 2024, elevii claselor primare de la Liceul „August Treboniu Laurian” Agnita-Ruja au marcat anticipat Ziua Națională...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect