Medicii din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu trag un semnal de alarmă cu privire la cancerul bronhopulmonar, maladie care la nivel mondial ucide mii de persoane zilnic, printr-un clip video: https://youtu.be/BI6hxoZfAZ0. Principala cauză a dezvoltării acestui tip de cancer o reprezintă fumatul, astfel încât cadrele medicale doresc să conștientizeze populația cu privire la consecințele pe care tutunul le are asupra sănătății, au anunțat reprezntanții Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.
Peste 100 de pacienți cu cancer bronhopulmonar internați în Sibiu în 2023
La Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, în anul 2023 au fost internați un număr de 132 pacienți cu cancer bronhopulmonar, iar de la începutul anului 2024 și până în prezent au fost spitalizați 79 de bolnavi cu acest tip de cancer.
„Frecvența cancerelor, inclusiv a celui pulmonar, a crescut foarte mult în toată lumea, inclusiv la noi în țară. Din păcate a scăzut și vârsta când se instalează aceste cancere. Este așadar un semnal de alarmă. Cancerul este o boală cu cauze multiple. Ne putem proteja ducând un mod de viață sănătos, încercând să nu fumăm, încercând să facem cât mai multă mișcare în aer liber și să stăm în aer curat și încercând să mâncăm cât mai sănătos, iar nu în ultimul rând, apelând la sfatul medicului în momentul în care avem cel mai mic semnal de alarmă”, a declarat Dr. Lavinia Danciu, Director Medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, medic primar pneumolog.
Cancerul bronhopulmonar nu are simptome specifice
Din nefericire, cancerul bronhopulmonar nu are simptome specifice, manifestări precum tusea, expectorația cu sânge sau scăderea în greutate putând fi confundate cu ale altor boli provocate de fumat. Tocmai din această cauză, bolnavii se prezintă foarte târziu la medic, rata de supraviețuire pentru pacienții aflați în stadii avansate ale cancerului fiind mult mai redusă față de cei diagnosticați în faze incipiente ale bolii.
„Din păcate, cancerul pulmonar începe să se manifeste când deja a evoluat mult timp în tăcere, făcând ca diagnosticul să fie stabilit adesea în faze avansate. Majoritatea cazurilor de cancer pulmonar sunt diagnosticate la pacienți cu vârsta, în general, peste 65 de ani. Bineînțeles că nu doar fumătorii pot face cancer pulmonar dar riscul de a dezvolta cancer pulmonar este de aproximativ 25, chiar de 30 de ori mai mare la cei care fumează în comparație cu persoanele nefumătoare, iar acest risc crește odată cu vârsta, cu durata fumatului și cu numărul de țigări fumate”, transmite dr. Sebastian Buga, medic primar pneumolog.
„Simptomele cancerului bronho-pulmonar sunt adesea tardive și nespecifice, pacientul prezentându-se destul de târziu la medic, acuzând tuse seacă, persistentă și non responsivă la tratament, aceasta fiind de altfel principalul simptom și cel mai frecvent. Alte manifestări ale bolii sunt dispneea (senzația de lipsă de aer), durerile toracice vagi, difuze, hemoptizia (expectorația cu sânge), inapetența (lipsa poftei de mâncare) și scăderea ponderală”, explică Dr. Adina Tecoanță, medic specialist pneumolog.
„Sunt mulți dintre pacienții cu cancer bronhopulmonar care se prezintă cu afectarea chiar a unui întreg plămân. Acest lucru se întâmplă din cauză că pacienții nu pot să diferențieze tusea legată de apariția unei tumori bronhopulmonare de tusea fumătorului. Acest impediment face ca prezentarea pacientului să se facă destul de târziu și, în momentul depistării, doar 1 din 5 pacienți pot fi operați, fapt pentru care majoritatea pacienților urmează tratamente oncologice, unele dintre ele doar cu scop paleativ”, spune Dr. Ioan Drăghilă, medic primar pneumolog.
Cancerul bronhopulmonar, 19,78% din mortalitatea prin cancer
Cancerul bronhopulmonar reprezintă o problemă majoră de sănătate publică în România, fiind prima cauză de mortalitate între toate cancerele (19,78% din mortalitatea prin cancer). Este primul cel mai frecvent cancer întâlnit la populația masculină și al patrulea la sexul feminin după cancerele de sân, colorectal, col uterin.
„În acest an, 1 august este adresat în primul rând dezvoltării metodelor de screening în rândul persoanelor cu risc de a dezvolta această formă de cancer. Ce înseamnă screening? Înseamnă inclusiv o simplă radiografie toracică, făcută la recomandarea unui medic de familie, urmată ulterior, la recomandarea specialistului, de un CT toracic, de un PET-CT la nevoie, de o bronhoscopie sau de o biopsie bronșică. Este foarte important de reținut că un cancer bronhopulmonar diagnosticat precoce poate fi vindecat”, spune Dr. Adriana Rădulescu, medic primar pneumolog.
Fumatul, principala cauză a cancerului bronhopulmonar
Principala metodă de prevenție a cancerului bronhopulmonar o reprezintă renunțarea la fumat, măsură care îmbunătățește speranța de viață atât în cazul celor care au fumat mulți ani, cât și în cazul celor care renunță la fumat după ce au fost diagnosticați deja cu cancer pulmonar.
„Cancerul bronhopulmonar este un ucigaș tăcut! Statisticile arată că la fiecare 30 de secunde, undeva, în lume, o persoană moare de cancer pulmonar, iar numărul deceselor provocate anual de această maladie depășește la nivel mondial 1, 6 milioane. Renunțarea la fumat este principala recomandare pentru a reduce riscul de a dezvolta cancer bronho-pulmonar, iar colectivul medical din cadrul spitalului nostru, vă asigur, că va reprezenta permanent un sprijin pentru a vă consilia în vederea abandonării consumului de țigări. Oameni buni, acordați prioritate vieții! Spuneți NU fumatului!”, transmite Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu .
Aproximativ 11.000 de decese anual
Potrivit raportului „Profil de țară privind Cancerul” realizat în anul 2023 de Centrul Național de Supraveghere a Bolilor Netransmisibile din cadrul INSP, în România, cancerul pulmonar se menține drept primă cauză de deces prin cancer, cu o rată de mortalitate care a crescut cu aproape 11% comparativ cu anul 2000, numărul deceselor înregistrate anual fiind în prezent de aproximativ 11.000.