6.3 C
Sibiu
joi, aprilie 10, 2025

Cod galben de instabilitate atmosferică și disconfort termic ridicat

Cele mai citite

Meteorologii anunță un cod galben de instabilitate atmosferică ce intră în vigoare astăzi, 27 august, de la ora 13:00 și rămâne valabil până în noaptea ceasta la ora 22:00. 
În intervalul menționat, în zonele montane și local în restul regiunii, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, frecvente descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 50…60 l/mp, în special în vestul, sud-vestul și sudul regiunii.
Totodată, în zilele următoare, până joi, 29 august, inclusiv, va continua disconfortul termic. Acesta va fi ridicat, iar local, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unităţi, mai ales în jumătatea vestică a Transilvaniei unde temperaturile maxime se vor situa între 32 și 34 de grade.
În cursul zilelor de miercuri (28 august) și joi (29 august), manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse, cu precădere la deal și la munte.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Ultima zvâcnire a iernii? Coduri Galben și Portocaliu în Sibiu și țară

ANM a emis pentru joi mai multe atenționări de cod galben și cod portocaliu de intensificări ale vântului, viscol...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect