Nu de puține ori, cei care pleacă în drumeții pe munte, ajung în situații mai puțin fericite. Pentru a evita acest lucru, ne-am gândit că ar ajuta sfaturile unor oameni cu experiență, din Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu.
Județul Sibiu se bucură de forme de relief variate, cu pârtii de schi, zonă montană de mare altitudine sau pante mai domoale. Pandemia a făcut oamenii să aleagă mai des traseele montane. Activitățile și proiectele pentru promovarea drumețiillor și a activităților în aer liber, desfășurate în județul nostru, au sporit și ele numărul turiștilor. Înainte de a pleca pentru o zi sau mai multe pe munte, ar trebui să țineți cont de câteva sfaturi de la Salvamont Sibiu.
Verificarea echipamentului este foarte importantă
Augustin Cristinean este salvator montan profesionist din 2006. Este din Cisnădie și de mic copil cutreiera dealurile, apoi munții din zona noastră. Îi admira pe cei din Salvamont și, în timp, cu multă muncă și parcurgând toate etapele, a ajuns să fie unul dintre ei. De la el am primit câteva sfaturi pentru o drumeție reușită.
”Este recomandat să mergi pe munte în grup de minim două persoane. Dacă grupul este mai mare și îl cunoaștem, este o situație. Dar, se întâmplă și cum se poartă acum, cu grupuri formate online, pe rețele sociale. În cazul acestora, se ia decizia să meargă împreună, fără să se cunoască anterior. Atunci, cine se erijează drept conducător, cine se ocupă de organizare, trebuie să verifice echipamentul.
”Pasul trebuie să fie întotdeauna după cel al celui mai puțin pregătit” – Augustin Cristinean
Dacă este vorba despre o drumeție de o zi, ar trebui să aibă echipamentul ca atare. În plus, sunt necesare haine de schimb în rucsac, apă sau ceai, hrană, în general batoane energizante, pentru că sunt și mai ușoare.
Dacă avem un grup eterogen, cel care îl conduce trebuie să îl evalueze după primii metri, să vadă cum se mișcă. Un ochi format își dă seama imediat de nivelul de cunoștințe și, mai ales, de nivelul de pregătire fizică. Pasul trebuie să fie întotdeauna după cel al celui mai puțin pregătit, pentru a avea o drumeție plăcută și fără evenimente.”
Sunați la Salvamont și la Centrul Meteo înainte de a pleca pe munte
Înainte de orice drumeție, iarna sau vara, este recomandat să sunați la Salvamont. Oricare dintre salvatorii montani vă poate sfătui în privința echipamentului necesar, ce trebuie să conțină rucsacul și cum trebuie dispusă greutatea în acesta. Tot de aici puteți primi informații în privința categoriei în care se încadrează traseul pe care doriți să îl faceți.
Este important să știți care este diferența de nivel pe care o veți întâlni și dacă există situații sau porțiuni de traseu tehnic. Poate va fi vorba de o cățărare, unde vă trebuie ajutorul unui piolet sau al unei cordeline.
Al doilea lucru pe care trebuie să îl faceți este să dați un telefon la Centrul Meteo. De aici, cereți informații despre starea vremii, timp de 24 – 48 de ore. Pentru a vedea cum vă adaptați sau dacă este cazul să renunțați.
Augustin Cristinean spune că ”un caracter tare renunță, nu se duce, alege o dată ulterioară, când vremea este bună și ne permite să ne bucurăm de natură.” Rugămintea lui și a colegilor salvatori montani, este să nu ezitați să îi sunați oricând. Informațiile sunt gratuite și vă ajută să aveți o zi sau mai multe de drumeție plăcută.
Pentru a apela Serviciul Salvamont există numărul național 0725/826668, cel local, 0269/216477 sau se apelează 112 și operatorul de acolo vă va face legătura. La orice oră, puteți primi informații de orice natură legate de trasee, pregătire și echipamente necesare.