O echipă internațională de cercetători a identificat două noi specii de dinozauri pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, în Bazinul Hațeg.
Descoperirea, anunțată de Universitatea din București, reprezintă un progres semnificativ în înțelegerea diversității dinozaurilor europeni din perioada Cretacicului târziu, de acum 70 de milioane de ani.
Cele două specii recent descoperite, Petrustitan hungaricus și Uriash kadici, sunt parte a grupului dinozaurilor sauropozi, cunoscuți pentru dimensiunile lor impresionante.
Dacă Petrustitan hungaricus este posibil să fi fost doar ceva mai mare decât binecunoscutul sauropod pitic Magyarosaurus dacus, fosilele de Uriash kadici indică faptul că au aparținut unui dinozaur de aproape 4 ori mai mare decât cei doi. Descoperirea celor două specii noi contribuie la o mai bună înțelegere a diversității dinozaurilor din Cretacicul târziu de pe actualul continent european înainte de extincția acestora.
Grupul de cercetători condus de dr. Verónica Díez Díaz subliniază diversitatea remarcabilă a acestor animale de la specii mari de peste 10 metri lungime și aproape 8 tone, până la pitici de 2,5 metri lungime și mai puțin de 1 tonă în greutate. Acest lucru oferă indicii noi despre mediul în care aceste animale ar fi trăit și despre condițiile care au permis coexistența diferitelor specii.
„Imaginea noastră mult mai detaliată asupra evoluției sauropodelor titanozauriene (dinozauri erbivori cu gâtul lung), în special în ceea ce privește speciile europene din perioada Cretacicului târziu, ne ajută să înțelegem cum s-au format faunele de dinozauri din Europa. În particular, este evident că cele 11 specii de sauropode din Cretacicul târziu european nu sunt îndeaproape înrudite între ele, ci au adesea rude apropiate în Africa, Asia și uneori chiar în America de Sud și, deci, indică conexiuni biogeografice cu aceste uscaturi”, remarcă Philip Mannion, cercetător și cadru didactic la University College London, coautor al acestui studiu.
„Aceste migrații par să coincidă adesea cu un nivel mai scăzut al oceanului planetar, care ar fi putut crea rute terestre temporare către Europa dinspre Africa și Asia. Dar, în mod curios, este de asemenea posibil ca unii dintre imigranți să fi înotat până în Europa traversând de-a lungul a milioane de ani distanțe maritime de până la 500 de kilometri”, subliniază Paul Upchurch, cercetător și cadru didactic la University College London, și el coautor al articolului.
„Deși această lucrare a contribuit semnificativ la înțelegerea faunelor de titanozauri din Europa în Cretacicul târziu, suntem încă departe de finalul drumului. Noi situri sunt descoperite încontinuu, oferind mai mult material pentru studiu. Dar aceste studii, atât de necesare pentru înțelegerea trecutului, nu ar fi posibile fără finanțare. Sunt convinsă că Europa va continua să ofere multe surprize în ceea ce privește paleontologia Cretacicului târziu în anii următori”, remarcă dr. Verónica Díez Díaz, coordonatoarea studiului.
