7.9 C
Sibiu
luni, noiembrie 10, 2025

Două localități din județ, fără gaze naturale în urma avarierii unei conducte

Cele mai citite

Alimentarea cu gaze naturale a fost sistată în Tălmăcel și Boița în urma avarierii unei conducte de transport

Delgaz Grid informează că miercuri dimineața, în urma unor lucrări efectuate la autostrada A1, în extravilanul localității Tălmăcel, a fost avariată o conductă magistrală de gaze naturale administrată de către compania Transgaz, ceea ce a impus sistarea serviciului de distribuție a gazelor naturale în localitățile Tălmăcel și Boița.

Delgaz Grid este pregătită să reia alimentarea cu gaze naturale în cele două localități după remedierea avariei de către Transgaz, cel mai probabil în jurul orei 18. Compania solicită consumatorilor din localitățile afectate să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie)”, au transmis reprezentanții Delgaz Grid.

Publicitate

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Sunt rentabile meditațiile? Un profesor a raportat la ANAF 1,5 milioane de lei pentru 2024

Un profesor a înregistrat un nivel uriaș al veniturilor din meditații fiscalizate, acesta raportând la ANAF suma de 1,5...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect