Începând cu data de sâmbătă, 16 martie, strada Lucian Blaga din Sibiu va suferi modificări semnificative în ceea ce privește organizarea traficului.
Pe tronsonul cuprins între strada Independenței și strada Izvorului, se va înființa o bandă specială destinată exclusiv ambulanțelor și autospecialelor Serviciului mobil de urgență, reanimare și descarcerare, care se deplasează către Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Sibiu.
Măsura a fost avizată de Comisia de Circulație, scopul fiind acela de a reduce timpii de deplasare pentru ambulanțe și autospeciale, care nu mai sunt nevoite să intre în sensul giratoriu de la intersecția Bulevardului Corneliu Coposu cu str. Constituției, ci se pot deplasa și pe str. Independenței și apoi pe banda specială de pe str. L. Blaga. Astfel, se creează un acces suplimentar către Unitatea de primiri urgențe, în plus față de deplasarea dinspre str. Izvorului.
Traficul pentru autovehicule se va păstra pe acest tronson în sens unic, dinspre str. Izvorului spre str. Independenței. În schimb, ambulanțele vor circula în sens invers, dinspre str. Independenței spre str. Izvorului, pe această bandă specială, care va fi vopsită cu roșu și semnalizată corespunzător prin indicatoare.
Pentru crearea acestei benzi speciale, 31 de locuri de parcare de pe str. Lucian Blaga se vor desființa. Alte 3 locuri de pe str. Independenței, aproape de intersecția cu str. L. Blaga, vor fi și acestea anulate.