Una dintre companiile care operează zboruri din Sibiu a anunțat extinderea operațiunilor de pe Aeroportul Sibiu, cu o nouă rută spre Dublin, care va fi operată cu două curse săptămânale.
Începând din luna noiembrie, Ryanair va pune în circulație două zboruri săptămânale cu destințai Dublin, cu plecare din Sibiu. Este a șaptea destinație a companiei, cu aviaone care pleacă din Sibiu. În prezent, Ryanair operează de la Sibiu zboruri directe spre Veneția Treviso – Italia în zilele de marți și sâmbătă, spre Corfu – Grecia în zilele de marți și sâmbătă și spre Bologna – Italia, în zilele de luni și vineri. Din sezonul de iarnă, compania aeriană va opera zboruri directe și spre Milano Malpensa – Italia, Liverpool – Marea Britanie, respectiv Billund – Danemarca.
„Prezența Ryanair la Aeroportul Internațional Sibiu creează dinamică în rețeaua de rute, asigură accesul la noi piețe și, nu în ultimul rând, contribuie la deservirea corectă a fiecărei categorii socio-profesionale care utilizează serviciile aeroportului sibian. Dezvoltarea continuă a parteneriatului cu cel mai recent operator aerian la Sibiu este rezultatul unui efort susținut și integrat, la nivel instituțional și administrativ.”, a declarat Marius Ioan GÎRDEA, director general al Aeroportului Internațional Sibiu.