Poliția Română atrage atenția părinților cu privire la conduita în mediul online a copiilor, în special în ceea ce privește utilizarea rețelelor de socializare.
Având în vedere măsurile de distanțare socială stabilite la nivel național, precum și măsura luată de autorități cu privire la suspendarea cursurilor în școli, Poliția Română recomandă părinților să manifeste o atenție sporită asupra conduitei în mediul online a copiilor.
Potrivit unui studiu efectuat de către EUROPOL în cursul anului 2019 s-a observat la nivel european o creștere a situațiilor în care tinerii distribuie prin intermediul rețelelor de socializare diferite materiale în ipostaze sexuale, materiale pe care le produc cu propriile smartphone-uri.
Acest fapt este cauzat de lipsa cunoașterii cu privire la pericolul la care se expun tinerii, existând posibilitatea ca ulterior aceștia să fie șantajați de către partenerii de discuție, fie pentru a trimite în continuare astfel de materiale, fie pentru a întreține relații sexuale.
În acest sens, Poliția Română recomandă câteva reguli pentru o navigare plăcută și sigură pe internet.
Stabileşte, împreună cu părinţii, regulile de folosire a calculatorului şi a Internetului!
Poţi face o listă cu site-urile pe care doreşti să navighezi sau pe care ţi le propun părinţii şi hotărâţi de comun acord orele când e cel mai potrivit să utilizezi Internetul. Calculatorul te poate ajuta să-ţi faci temele sau să-ţi petreci timpul într-un mod plăcut. Părinţii te pot învăţa cum să găseşti mai repede informaţiile utile, dar şi tu le poţi arăta cât de priceput eşti în folosirea calculatorului.
Nu da nici unei persoane cunoscute pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta!
Acestea pot fi numele, vârsta, numărul de telefon, fotografii, adresa, şcoala la care înveţi, locul de muncă al părinţilor etc. Atunci când aceste persoane necunoscute insistă (prin e-mail, pe chat sau telefonul mobil) să afle cine eşti şi unde locuieşti, anunţă-ţi părinţii imediat.
Parolele sunt secrete şi îţi aparţin!
Ele sunt ca şi cheile de la casă pe care nu le dai nimănui, nici măcar cunoscuţilor. Cu excepţia părinţilor! Trebuie să-i refuzi întotdeauna pe prietenii care îţi cer parola. Dacă bănuieşti că parola ţi-a fost divulgată, schimb-o imediat, singur sau cu ajutorul părinţilor.
Postează cu mare grijă fotografii cu tine sau cu familia ta!
Atunci când doreşti să încarci (upload) fotografii sau filme pe site-urile pe care trebuie să-ţi creezi un profil sau cont, selectează fişierele împreună cu părinţii. Învaţă să creezi o lista cu persoanele care îţi pot vedea profilul. Foloseşte camera web numai când sunt părinţii alături de tine. Nu uita, fotografiile sau filmuleţe, odată postate, pot rămâne pentru totdeauna pe Internet chiar daca le vei şterge!
Nu tot ceea ce citeşti sau vezi pe Internet este adevărat!
Astăzi, multe persoane, inclusiv copiii, pot să creeze pagini web sau sa posteze texte, fotografii, ştiri. În plus, fotografiile şi filmele pot fi modificate pe calculator cu uşurinţă. Pentru a verifica dacă ceea ce ai aflat pe Internet este adevărat, cere ajutorul părinţilor sau profesorilor tăi care îţi pot oferi şi alte surse de informare. Nu descărca şi nu instala programe piratate sau pe care nu le cunoşti; ele pot distruge datele de pe calculatorul tău.
Nu răspunde la mesajele care te supăra sau care conţin cuvinte sau imagini nepotrivite!
Păstrează-le pentru a le arata părinţilor, profesorilor sau, în cazuri grave, Poliţiei. Dacă primeşti e-mail-uri, fişiere, fotografii sau programe de instalare care ţi se par suspecte de la cineva pe care nu-l cunoşti şi în care nu ai încredere, şterge-le din calculator. Ele pot avea viruşi sau programe care îţi vor citi toate datele de pe calculatorul tău.
Dă dovadă de respect, chiar dacă nu-i cunoşti pe cei cu care comunici.
Obligaţia ta este de a-i proteja şi tu pe alţii. Nu trimite imagini jignitoare sau mesaje care ar putea sa le provoace frică sau să-i pună în pericol. Poţi oricând sa te opreşti din navigarea pe Internet sau să refuzi să continui discuţiile pe chat, daca s-a întâmplat ceva ce nu ţi-a plăcut, te-a speriat sau nu ai înţeles. Vorbeşte direct părinţilor tăi sau profesorilor şi explică-le ce te-a îngrijorat. Poţi scoate oricând din lista de contacte pe cei cu care nu mai vrei sa comunici.