Premierul Ludovic Orban a vorbit azi despre modificarea hotărârii referitoare la starea de alertă, pentru introducerea unor noi măsuri de la 1 august. Acesta a spus că se ia în calcul limitarea programului cluburilor și teraselor în anumite zone, dar și introducerea obligativității purtării măștilor de protecție în spațiile deschise aglomerate.
Premierul a vorbit și despre introducerea unor măsuri mai clare legate de plaje, unde există un risc epidemiologic mare.
„Singurele discuții sunt legate de limitarea programului la cluburi și terase, dar numai în anumite zone unde e gradul de răspândire mai mare, deci nu la nivel național. Este vorba de măsuri un pic mai clare legate de plaje, pentru că și pe plaje există un risc epidemiologic mare, iar acolo propunerea e să se elimine excepția legată de persoanele aparținând unei familii, să fie regula de distanțare aplicată tuturor, cu excepția copiilor. De asemenea, e discuția legată de posibilitatea introducerii obligativității măștilor în spații deschise aglomerate”, a declarat Ludovic Orban, citat de Mediafax.
Acesta a mai precizat că azi va avea loc o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
„Specialiștii deja au formulat niște propuneri de care noi vom ține cont și cel mai probabil azi (nr. marți) va fi CSNU și miercuri ședință de guvern în care, dacă e necesar, vom modifica hotărârea referitoare la starea de alertă pentru a introduce noi măsuri”, a spus premierul.