Polițiștii rutieri sibieni transmit o serie de recomandări motocicliștilor la început de sezon. Pentru că motocicliștii sunt o categorie mai vulnerabilă din punct de vedere al siguranței rutiere, polițiștii au pregătit o serie de sfaturi pentru a preveni implicarea motocicliștilor în evenimente rutiere.
Păstraţi contactul vizual și nu presupuneți că vă văd ceilalţi. Încercați întotdeauna să aveți contact vizual cu şoferii care ar putea fi pe cale să vă intersecteze traiectoria.
Anticipați intenţiile partenerilor de drum chiar şi atunci când şoferii, bicicliştii şi pietonii văd că vă apropiați, ei apreciază greșit, de multe ori, distanţa ori viteza. Nu vă bazați numai pe buna lor reacţie. Feriți-vă de vehicule la viraje şi intersecţii. Cel mai frecvent tip de accident de motocicletă este generat de şoferii care nu se asigură la executarea virajelor la stânga sau la schimbarea benzii de deplasare. Asigurați-vă în oglinzi atunci când virați. Șoferii care vin din urmă s-ar putea să nu încetinească pentru dumneavoastră.
Fiți pregătit pentru condiţii periculoase de drum cum ar fi carosabil umed, scurgeri de lichide, nisip, pietriş, gropi şi alte pericole rutiere de suprafaţă care vă pot afecta grav aderenţa generând accidente.
Abordați curbele cu viteză moderată, fără a le „tăia” pentru că multe accidente se întâmplă din cauza pătrunderii pe sensul opus.
Utilizați o cască de protecţie omologată care îndeplineşte standardele actuale de siguranţă. Evitați să cumpărați o cască folosită, este posibil să fi suferit un accident, iar reparaţia poate ascunde vicii structurale.
Purtaţi îmbrăcăminte de protecţie pentru motociclişti pentru că numai aceasta poate asigura o bună protecţie în timpul unui accident şi vă protejează de intemperii.
Protejaţi-vă ochii. Curentul de aer, insectele zburătoare şi praful vă diminuează vizibilitatea şi vă pot răni ochii sau faţa. Cea mai bună protecție este o cască integrală cu masca de protecţie inclusă.