-1.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

S-au schimbat regulile: în ce condiții poate fi o persoană dusă la Poliție

Cele mai citite

Recent au intrat în vigoare modificările mai multor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice. Legea instituie reguli clare referitoare la procedurile de legitimare, control corporal, al bagajelor sau al vehiculului, sunt prezentate condițiile în care o persoană poate fi condusă la sediul poliției și situațiile în care polițistul poate utiliza forța, respectiv sunt introduse garanții suplimentare pentru respectarea drepturilor cetățeanului.
Polițistul este îndreptățit să conducă o persoană la sediul poliției, atunci când nu s-a putut stabili identitatea acesteia ori există motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice sau din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanțelor ori a bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală.
De asemenea, o persoană poate fi condusă la poliție atunci când prin acțiunile sale periclitează viața, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, sau ordinea publică sau pentru luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.
În același timp, polițistul are obligația de a raporta șefului său ierarhic despre conducerea persoanei la sediul poliției, în cel mai scurt timp posibil de la momentul sosirii la sediu. Persoana este condusă la cea mai apropiată unitate de poliție la care se poate realiza identificarea sa, verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale.
Polițistul are obligația de a permite persoanei să părăsească, de îndată, sediul poliției după finalizarea activităților sau a măsurile legale care se impun. Se interzice introducerea persoanei aflate în sediul poliției într-un centru de reținere și arestare preventivă. Aceste dispoziții nu se aplică în cazul în care s-a dispus reținerea ori arestarea preventivă.
“Dacă în cadrul verificărilor se constată existența unor indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, se procedează conform normelor de procedură penală.
Persoana condusă la sediul poliției are dreptul de a fi informată cu privire la motivele conducerii la sediul poliției, de a fi informată cu privire la drepturile ce îi revin, de a formula contestație împotriva dispunerii măsurii sau de a fi asistată de un avocat, potrivit legii, de a comunica direct cu acesta, în condiții care să asigure confidențialitatea, precum și de a nu da nicio declarație fără prezența acestuia, cu excepția comunicării datelor de identificare ori a unor informații necesare înlăturării unei stări de pericol iminent la adresa vieții, sănătății sau integrității corporale a sa ori a altei persoane.
De asemenea, are dreptul de a solicita informarea unui membru de familie sau a altei persoane desemnate de aceasta cu privire la măsura luată, de a solicita informarea reprezentanților diplomatici ai statului de proveniență, în cazul cetățenilor străini, de a fi consultată de un medic sau, pe propria cheltuială, de medicul indicat de aceasta sau de a comunica prin interpret sau prin intermediul unei persoane cu aptitudini de comunicare, în situația în care nu vorbește, nu înțelege limba română, nu se poate exprima sau prezintă handicap auditiv ori surdocecitate”, au informat reprezentanții Poliției Sibiu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect