În intervalul 31 decembrie 2019 – 5 ianuarie 2020, aproximativ 170 de polițiști sibieni vor acționa zilnic pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea strica liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
Numărul poliţiştilor sibieni care vor acţiona în perioada următoare a fost suplimentat, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta siguranța sibienilor.
În activități sunt angrenați poliţişti de ordine publică, de la rutieră, investigaţii criminale, de la poliţia transporturi, precum și din celelalte structuri, respectiv poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase, investigarea criminalității economice și luptători de intervenţie rapidă. Totodată, polițiștii vor monitoriza traficul rutier, pe drumurile naționale și județene, pentru fluidizarea circulaţiei şi prevenirea evenimentelor rutiere.
În noaptea de Revelion, fiți atenți pentru a preveni accidentele cauzate de folosirea articolelor pirotehnice artizanale, a celor din categorii de risc ridicat sau de neluarea unor măsuri de siguranță atunci când sunt utilizate articolele pirotehnice! Entuziasmul copiilor e de înțeles când vine vorba de focuri de artificii. Asigurați-vă că acestea nu reprezintă un pericol pentru sănătatea lor.
“Achiziţionați obiectele pirotehnice permise de lege, doar de la societăţi autorizate. În locurile publice, la piaţă, în magazine aveţi grijă de bunurile dumneavoastră. La cumpărături, locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei. De asemenea, nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţ. Fiți atenți când retrageți bani de la bancomate. Asigurați-vă că în spatele dumneavoastră nu se află vreun răuvoitor care să vadă codul PIN sau care să vă sustragă suma de bani retrasă.
Pentru protecția autovehiculului, atunci când parcați, nu uitați să închideţi geamurile şi să vă asiguraţi că l-aţi încuiat. Depozitaţi cumpărăturile în portbagaj şi nu lăsaţi, la vedere, bunuri de valoare. Când aţi pornit maşina pentru a se încălzi, nu vă îndepărtaţi de ea. Nu o lăsaţi pornită şi neasigurată nici pentru câteva momente, pentru a face cumpărături mărunte sau când vă aflați în benzinării/stații de alimentare. Nu consumaţi, în exces, băuturi alcoolice. Comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de starea de ebrietate!
În mijloacele de transport în comun, fiți vigilenţi şi atenţi faţă de comportamentul persoanelor de lângă dumneavoastră. Păstrați-vă calmul, în special când se circulă în coloană şi țineți cont de politeţea rutieră! Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic și la evenimentele publice organizate în oraș”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.