Podul Gării din Sibiu va intra în reabilitare începând din luna august, lucrările urmând să se desfășoare pe o perioadă de 3 luni.
Primăria Sibiu și constructorul Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj SA au semnat contractul pentru execuția lucrărilor, în urma unei proceduri de achiziție publică.
Proiectul, în valoare de 9,55 milioane de lei, va include:
- Reparații și consolidări ale infrastructurii podului
- Reabilitarea sistemului de canalizare pluvială
- Instalarea unui nou sistem de iluminat public pe pod și în zona de parcări de sub pod, cu corpuri LED conectate la sistemul de telegestiune
- Realizarea canalizației metropolitane
- Modernizarea carosabilului și a trotuarelor de pe pod
- Reparații ale scărilor de acces pe pod
- Înlocuirea parapeților
- Amenajarea unor locuri de parcare sub pod, atât în partea dinspre oraș, cât și în capătul dinspre cartierul Gușterița
Ordinul de începere a lucrărilor va fi emis în primele zile ale lunii august pentru a profita de perioada de vacanță de vară, când traficul este mai redus. Modul de gestionare a traficului în contextul lucrărilor va fi stabilit de Comisia pentru sistematizarea circulației împreună cu Poliția Rutieră, urmând ca Primăria să facă publice aceste măsuri.
Pentru a finaliza lucrările cât mai rapid și a reduce perioada de disconfort în trafic, Primăria Sibiu a solicitat constructorului să lucreze în două schimburi.
În perioada lucrărilor, posibile rute alternative, în funcție de direcția de deplasare, includ:
- Strada Viitorului, tronsonul dintre strada Târgu Fânului și strada Moara de Scoarță, recent modernizat
- Strada Henri Coandă – cartier Vasile Aaron
- Centura ocolitoare a Sibiului, pentru cei care se deplasează spre/dinspre nord și nord-vest