9.1 C
Sibiu
miercuri, aprilie 16, 2025

Anchetă mare în UE în privința unei substanțe care se găsește în algocalmin, piafen sau alte analgezice

Cele mai citite

Metamizolul, o substanţă conţinută de analgezice uzuale folosite pe scara largă inclusiv în România, poate avea unele efecte adverse.

Uniunea Europeană a demarat o amplă anchetă asupra efectelor adverse pe care le poate avea metamizolul, o substanţă conţinută de analgezice uzuale, folosite pe scara largă inclusiv în România.

Este vorba însă de medicamente eficiente, spun specialiștii, așa încât trebuie stabilit cu exactitate dacă riscurile sunt mai mari decât beneficiile.

Agenţia Europeană a Medicamentului reevaluează mai multe produse care conțin metamizol, prezent în peste 15 produse farmaceutice comercializate şi la noi în ţară, printre care algocalmin, piafen și algozone.

Investigația a pornit la cererea agențiilor guvernului finlandez, care au observat mai multe decese la pacienți tratați cu metamizol, substanță de altfel interzisă în multe țări.

Agenţia Română a Medicamentului anunţă că va participa la investigaţia europeană, care se va sfârşi în septembrie cu recomandări care pot duce, în funcţie de rezultate, până la retragerea metamizolului de pe piaţă.

Până la concluziile evaluării, ministrul Sănătății face apel la calm.

„Metamizolul este un produs care se folosește de mai mult de 100 de ani, algocalmin. Agranulocitoza pe care o produce în anumite cazuri, foarte rar – între unu la 10 mii și unu la 100 de mii de cazuri – era cunoscută.

Nu e o chestiune necunoscută. Apare în prospect”, a explicat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Agranulocitoza e o scădere bruscă a numărului de celule albe din sânge.

Pacientul afectat nu mai poate lupta împotriva infecțiilor și riscă inclusiv complicaţii mortale.

Efectul poate să apară doar după câteva administrări, ca o reacție alergică, însă e foarte rar.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

VIDEO: A apărut maneaua lui Ponta. „Ziua în care tu m-ai inundat/Mi-a dat toată viața peste cap”

După ce a anunțat că a inundat satele românești pentru a salva Belgradul, candidatul Victor Ponta a primit în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect