0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Noua coaliție de guvernare din Germania a anunțat ce-și propune: vot de la 16 ani, salariu minim de 12 euro pe oră și legalizarea canabisului

Cele mai citite

Germania are în sfârșit un acord de guvernare, după ce partidele SPD, FDP și Verzii au anunțat că au încheiat negocierile. Momentul marchează despărțirea de Angela Merkel și CDU, după 16 ani, și intrarea într-o nouă eră a țării.
Germania, liderul neîncoronat al Uniunii Europene, din foarte multe puncte de vedere, are începând de astăzi o nouă coaliție de guvernare, la o lună de la startul negocierilor și la două luni de la alegeri. Viitorul cancelar va fi Olaf Scholz, cel care a fost ministru al finanțelor în guvernul Merkel și vicecancelar. Cele trei partide care au semnat acordul de coaliție au prezentat și documentul „Îndrăznește mai mult progres – Alianță pentru Libertate, Justiție și Durabilitate”, care reprezintă programul de guvernare negociat și care conține o serie de ținte politice pe care cele trei partide și le propun.
Printre planurile majore stabilite se numără un Minister al Construcțiilor, care se va ocupa de acest domeniu atât de important pentru Germania și care până acum s-a aflat la Ministerul de Interne. De asemenea, s-a propus o limitare a chiriilor pentru locuințe, astfel încât să fie stopată creșterea care se înregistrează în ultima perioadă. Programul deguvernare prevede construirea a 400.000 de apartamente noi, din care 100.000 vor fi finanțate de autoritățile publice.
Un alt punct, destul de comentat de presă și de opinia publică, este cel al consumului canabisului. Partidele care vor forma coaliția de guvernare au stabilit să legifereze o distribuție „controlată” de canabis, pentru adulți, în magazine specializate. Politicienii susțin că măsura va fi potrivită pentru controlul calității substanțelor vândute.
De asemenea, s-au anunțat măsuri în privința veniturilor populației. Salariul minim va crește la 12 euro pe oră, iar pensia va fi de cel puțin 48% din salariu, până în 2025.
O altă modificare majoră va fi cea legată de vârsta legală la care cetățenii au drept de vot. Partidele de coaliție vor să reducă această vârstă la 16 ani.
La capitolul mediu, coaliția de guvernare a convenit asupra deciziei de eliminare a consumului de cărbune, până în 2030.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect