9.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 10, 2025

Serbia și-a ridicat nivelul de alertă al armatei

Cele mai citite

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a ridicat nivelul de alertă al armatei pentru a face față oricărei situații, a anunțat ministrul Apărării, Milos Vucevic, citat de Tanjug.

„Bineînţeles, nimeni nu vrea niciun fel de conflicte sau războaie, şi nimeni nu intenţionează să joace astfel de jocuri. Serbia este o ţară serioasă şi ia toate măsurile pentru a putea răspunde oricărei situaţii provocatoare şi oricărei potenţiale probleme”, a spus Milos Vucevic, potrivit Agerpres.

Liderul a făcut această declaraţie ca un comentariu la decizia recentă a premierului kosovar, Albin Kurti, de a nu da curs apelurilor din partea statelor occidentale privind o amânare cu zece luni a implementării unei reguli conform căreia etnicii sârbi din Kosovo sunt obligaţi să îşi schimbe plăcuţele de înmatriculare cu unele locale, o decizie care ar putea agrava tensiunile etnice.

Aleksandar Vucevic a mai declarat că nu crede că premierul kosovar şi Pristina pot fi influenţaţi de comunitatea internaţională. El a precizat de asemenea că a participat la o întâlnire a lui Vucic cu o delegaţie a NATO şi a părut că nici Alianţa Nord-Atlantică nu îşi doreşte o escaladare, ci o soluţie obţinută prin dialog, notează Euronews.

Publicitate

„Când Serbia vorbeşte despre pace şi stabilitate, acest lucru nu înseamnă că suntem slabi sau laşi şi că putem fi umiliţi”, a declarat ministrul sârb al Apărării.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO/VIDEO: „Colindătorii mascați” au venit mai repede în Sibiu. Zeci de percheziții în județ

Săptămâna trecută, polițiștii și procurorii sibieni au efectuat zeci de percheziții domiciliare în cadrul Operațiunii Jupiter.În cadrul operațiunii JUPITER,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect