Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat vineri al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei ca răspuns la invadarea Ucrainei, a anunţat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, potrivit DPA.
Sancţiunile vizează ”capacitatea Rusiei de a finanţa războiul, prin impunerea de sancţiuni economice suplimentare”, a declarat Josep Borrell. Pachetul de sancţiuni conţine o interdicţie completă asupra ţiţeiului brut şi produselor petroliere livrate pe mare, dar nu include petrolul transportat prin conducte, ceea ce înseamnă că măsura acoperă 90% importurile europene de petrol din Rusia. Interdicţia face obiectul anumitor perioade de tranziţie pentru a permite sectorului şi pieţei globale să se adapteze.
Noul pachet de sancţiuni a fost adoptat după ce Ungaria şi alte câteva ţări au făcut, pentru aproape o lună, un lobby masiv împotriva unei propuneri de embargou total asupra petrolului rusesc importat de UE. De asemenea, presiunile Budapestei au avut succes şi în privinţa exceptării patriarhului Kiril al Bisericii Ortodoxe Ruse, un susţinător fervent al preşedintelui rus Vladimir Putin, de la sancţiunile convenite de liderii statelor UE la începutul acestei săptămâni.
Noile sancţiuni prevăd excluderea celei mai mari bănci din Rusia, Sverbank, din sistemul internaţional de comunicaţii financiare SWIFT, interdicţii asupra a încă trei posturi de televiziune ruse deţinute de stat şi sancţiuni contra unor indivizi răspunzători pentru crime de război comise în Ucraina. Pentru ca noile măsuri să intre în vigoare după adoptarea oficială, ele trebuie să fie publicate în Jurnalul oficial al UE.
Cele cinci runde precedente de sancţiuni UE contra Moscovei au vizat economia, sistemul financiar, banca centrală, oficialităţi guvernamentale ruse de rang înalt şi pe preşedintele Vladimir Putin şi cercul său de apropiaţi. (AGERPRES)