5.2 C
Sibiu
marți, aprilie 8, 2025

UE ”încurajează” statele să impună teste negative călătorilor din China

Cele mai citite

Statele membre ale UE sunt „puternic încurajate” să impună tuturor călătorilor din China să prezinte înainte de plecare un test negativ la COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore mai devreme, potrivit unui acord între cei douăzeci şi şapte, notează AFP.

În cursul unei reuniuni de experţi destinată să elaboreze un răspuns coordonat la explozia contaminărilor în China, europenii au convenit şi asupra altor recomandări, la latitudinea fiecărui stat membru să le pună în aplicare, se arată într-un comunicat al preşedinţiei suedeze a UE.

Statele sunt astfel „încurajate” să completeze testul negativ cerut la îmbarcare în China cu „teste aleatorii” la sosirea pe teritoriul european, cu „secvenţierea rezultatelor pozitive” pentru a identifica posibile variante noi.

Cei 27 sunt, de asemenea, încurajaţi să „testeze apele uzate ale aeroporturilor care primesc zboruri internaţionale şi pe cea a avioanelor care sosesc din China”, cu secvenţiere genomică.

Nu în ultimul rând, statele membre au căzut de acord să „recomande ca toţi pasagerii de pe zborurile către şi dinspre China” să poarte o mască de protecţie, potrivit concluziilor acestei reuniuni la care au participat şi reprezentanţi ai Islandei, Liechtensteinului, Norvegiei şi Elveţiei.

Aceste concluzii sunt considerate ca fiind adoptate definitiv, deoarece sunt recomandări fără caracter obligatoriu din punct de vedere juridic. Europenii au convenit să facă din nou un bilanţ al situaţiei şi al măsurilor introduse „până la jumătatea lui ianuarie”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: SUA vor să retragă zeci de mii de soldați din România și Polonia

Înalți oficiali ai Departamentului Apărării iau în considerare o propunere de retragere a până la 10.000 de soldați din...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect