De 30 de ani oferă sibienilor unul din cele mai ”internaționalizate” evenimente. Și de o viață asta face: documentează, filmează, editează, creează producții cinematografice și trăiește pentru și prin film. A făcut posibil, an de an, ca Sibiul să fie gazda celor mai noi și importante proiecții. Și a adus aici unii dintre cei mai cunoscuți profesioniști din industria filmului. La ediția 30, Dumitru Budrala se confesează pentru cititorii noștri.
”Documentarul, una din cele mai puternice forme de artă contemporană”
Ce înseamnă 30 de ani pentru un eveniment de anvergura Festivalului Astra Film?
Ştiu că ,,30 de ani” sună solemn, dar, credeţi-mă, eu nu ştiu când au trecut. Ţin minte că un jurnalist sibian mi-a cerut, la sfârşitul primei ediţii, din 1993, să fac un bilanţ al festivalului, pentru ziarul la care lucra. ,,Ce bilanţ, domnule, i-am zis. Vorbim peste 30 de ani.” A râs, dar s-a uitat destul de condescendent la mine, ca la cineva care nu are chiar toate ţiglele pe acoperiş. Bun, termenul a expirat, dar asta nu dovedeşte neapărat că jurnalistul se înşela. Suntem într-un oraş care, prin anii 2000, nu mai avea săli de cinema şi continuăm să fim cel mai longeviv festival de film, nu doar documentar, din România. Dincolo de succesele unei ediţii sau alteia, de ecoul lor, de locul pe care şi l-a câştigat festivalul în cinematografia internaţională, 30 de ani înseamnă un tip de validare pe care numai timpul îl poate da.
Care sunt punctele forte ale ediţiei cu nr. 30?
E o ediţie aniversară, în care am selectat 130 de filme din 40 de ţări. Multe din ele vor fi prezentate la Sibiu în premieră mondială. Sunt şi 17 filme româneşti, atât ale unor autori consacraţi, cât şi ale unor tineri despre care veţi mai auzi. Îngăduiţi însă să nu fac, înaintea competiţiei, nici o nominalizare. Vă invit însă să nu rataţi trei din filmele programte la Astra în afara concursului: „Leviathan” şi „De Humani Corporis Fabrica”, de Lucien Castaing-Taylor şi Verena Paravel şi „Bogota Change”, de Andreas Mol Dalsgaard.
Dacă de la Hollywood nu mai scapă niciun film altfel decât politicaly correct, care e direcția în zona filmului documentar? Se păstrează trendul?
Astra a nu are o agendă tematică şi niciun ghid de tratare a acestor teme. Sunt filme de autor. Uneori, acelaşi subiect e prezentat în festival din unghiuri foarte diferite.
Retrospectiv, puteţi puncta câteva din particulariţăţile evoluţiei filmului documentar?
Am mai spus-o, documentarul a ajuns astăzi una din cele mai puternice forme de artă contemporană, este sufletul şi conştiinţa cinematografiei. E o cinematografie a realităţii, a cărei forţă poate fi superioară oricărei ficţiuni.
Astra film junior ”e cea mai mare satisfacţie a noastră”
De ceva ani derulaţi cel mai mare proiect junior din Sibiu, pe care l-ați gândit ataşat festivalului. S-a dovedit un experiment de succes și în ceea ce privește interesul copiilor pentru perimetrul audio-vizualului? Cum simțiți, în acest sens, generația care vine din urmă?
Astra film junior e un proiect pe care l-am început în 2009. L-am diferenţiat, pe categorii de vârstă, am reuşit să-i atragem atât tematic, cât şi prin noile tehnologii, filmele full dome pe care le difuzăm în Domul amplasat în centrul oraşului. Unii dintre aceşti copii au intrat pentru prima dată într-o sală de cinema la Astra. Astăzi, sunt zeci de mii de copii şi tineri care vin an de an şi asteaptă deja, ne trimit semnale, reîntâlnirea cu festivalul. E cea mai mare satisfacţie a noastră şi ne ,,încarcă” extraordinar şi pe noi, ne motivează să contiunuăm.
Desigur zona administrativă / organizatorică vă ocupă o mare parte din timp. Reușiți să vă alocați resurse și pentru partea creativă, pentru că, vreți – nu vreți, nu puteți ”scăpa” de vocația dumneavoastră de regizor?
Astra nu e organizat de o armată de profesionişti, împărţiţi în departamente specializate. Se va întâmpla şi asta, peste 30 de ani. Deocamdată, suntem o mână de oameni, aşa încât să spun că festivalul e cronofag ar fi un eufemism: te preia, te acaparează şi îţi acaparează viaţa fără rest.
Astra Film e doar una dintre preocupările dumneavoastră. Puteți să ne spuneți câte ceva din surprizele pe care le pregătiți în materie de film?
Nu e o ,,preocupare”, e copilul nostru și e unul foarte gelos, care are nevoie tot timpul de atenţie. Dar filmul a fost mereu în capul meu. Am mereu zeci de proiecte în plan, văd un film în orice se află în jurul meu. Așa sunt eu. Și mă bucur să vă spun că la această ediție aniversară voi aduce în fața publicului o surpriză, un film la care lucrez de mai mulți ani, care va fi prezentat work-in-progress. Este un film despre oamenii munților, despre păstorit, transhumanță, mituri, despre drumurile pe care le fac acești păstrători ai tradițiilor milenare. Acești oameni nu își propun să păstreze tradițiile. Vor doar să trăiască așa cum simt ei că e bine. Și sunt bucuros că am reușit să vorbesc prin film despre viețile lor, simple în esență, dar atât de profunde în toate înțelesurile.
”Evadarea în Mărginime, vara, e o vizită în Paradis”
Cum gestionați tumultul pe care îl implică un astfel de eveniment (AFF) cu nevoia de tihnă pe care o trădează evadarea dumneavoastră predilectă către Mărginimea Sibiului?
Defectuos, aşa îl gestionez. Evadarea în Mărginime, vara, e o vizită în Paradis. Doar că festivalul e în octombrie, l-am ţinut în vremea pandemiei şi în septembrie. Prin urmare, cine are timp, vara, când festivalul bate la uşă, să întârzie în paradis? Încerc să ajung, să-mi trag sufletul, după festival, ori de sărbători. Pe apucate.
Ce le-ați spune celor situați în antecamera nehotărâților, care nu au ajuns, niciodată, la un festival Astra film?
Că sunt absolut sigur că unul din filmele festivalului, poate cel care se aşteaptă cel mai puţin, e făcut pentru ei. Poate dintr-o perspectivă pe care nici nu şi-au imaginat-o. E despre lumea lor, despre problemele lor, despre viaţa lor. Şi despre visele lor. Merită să deschidă uşa.
CITEȘTE și: De 30 de ani, la Astra Film Festival se dă tonul filmului documentar
