În interviul acordat în exclusivitate pentru Sibiu 100%, Claudiu Munteanu vorbește despre singurele titluri de campioană națională cucerite de CSU Sibiu în istoria sa, în 1995 și 1999, despre prieteniile dintre jucători, și amintirile despre momentele trăite alături de Beniamin Pelger, Elemer Tordai și ceilalți coechipieri. Sunt lucruri pe care legenda baschetului sibian nu le-a mai mărturisit și pe care vă lăsăm să le descoperiți în continuare…A fost un interviu maraton, o întâlnire care a durat mai bine de 2 ore cu multe dezvăluiri faine. În final vom avea III episoade care vor dezvălui cronologic cursul discuției.
Episodul I
„Știi că umblă Steaua după tine, dar mai știi că vrem să facem echipă anul acesta”
În aprilie, anul acesta, s-au împlinit 30 de ani de la primul titlu de campioană cucerit de CSU Sibiu. Ce vă mai aduceți aminte de atunci?
Tot! A fost ceva ce nu pot uita niciodată. Meciul cu Dinamo a fost cel decisiv. În acea semifinală ne-am dat seama că putem câștiga campionatul. Noi, până la acea semifinală, nu aveam chiar așa de mari așteptări. A urmat finala cu Steaua și am ieșit campioni.
A fost cea mai mare performanţă făcută vreodată?
Fusesem deja vice-campioni. Înainte de primul titlu am fost o dată vice-campioni, Dinamo luase campionatul. Dar nu era cu play-off, atunci a fost primul an când era cu play-off. Era tur-retur și ceva turnee. În 90 a fost marea schimbare, sașii au plecat în Germania, Dăian s-a lăsat, Apostu s-a lăsat. Practic rămăsesem eu, Beni, și a fost și schimbarea de antrenori. Atunci am fost întrebat de noul antrenor: ,,Ai de gând să pleci și tu? Eu iau echipa aceasta doar dacă rămâi, să construim ceva”. Unde să plec? Eu deja aveam doi copii.
Aveaţi ofertă de la Steaua, de la Dinamo?
Eu m-am întors pentru că nu aveam dosarul curat. Taică-miu fugise în Germania și am stat așa cu transpirații, dacă se află. Te dădea la mină în armată dacă se afla, dar am scăpat. Pârșu era antrenor secund, iar Mohu Câmpeanu era antrenor principal. Mi-au propus să rămân, să știi că nu te zice, dar știi, nu te putem angaja în cadrul armatei, pentru că ai rude în străinătate. Așa erau regulile de atunci, în anii 88. Te angajăm, nu mergi la muncă n-ai nicio treabă, salarul ți-l iei, doar că putem să te angajăm la Urbis, rezolvăm, nu-i problemă. Și am refuzat, ce-mi eraa Urbis, ce-mi era Balanța Sibiu? A predominat acel patriotism local. Și plus că pe mine mă ardeau tălpile să joc. Mă foloseau, dar erau marii mahări în activitate, Cernat, Emurache, Brănişteanu. Stăteam în vestiar… Eu știam minim doi ani ce mă așteaptă…
„Vine Steaua, mă ia în armată, fac pușcărie”. ,,Nu, nu!, zice. Repeți clasa a XII-a”.
Venisem la Sibiu, eram junior până la 19 ani. Prima dată trebuia să termin liceul. În 85 aveam 18 ani. Mai cu voioșie mă lua Steaua că mă băga și la juniori, cum a fost Beni. Dar puteam doar printr-o combinație între Șerban (n. red.- Octavian Șerban, fostul antrenor emerit și cel care s-a ocupat decenii întregi de destinele baschetului medieșean) și primul secretar al Mediașului, Pescar, care după aceea, a fost transferat aici la Sibiu, după Nicu Ceaușescu. El era primarul Mediașului. I-am zis: „Șerban, hai că ne cheamă tovarășul prim-secretar!”. Mă duc acolo, în acele birouri sobre. Nu intra oricine la nivelul „ăla”. Îmi spune: „Băi, Claudiule, uite la ce ne-am gândit. Știi că umblă Steaua după tine, dar mai știi că vrem să facem echipă anul acesta”. Că Mediașul nu mai avusese echipă de valoare. Și a început să facă pe lângă fabrica de șuruburi și o echipă de divizia B. Ar trebui să ne ajuți să intrăm în B. Am zis: „Vine Steaua, mă ia în armată, fac pușcărie”. ,,Nu, nu!, zice. Repeți clasa a XII-a”. Când am auzit, ,,cum să-i spun așa ceva mamei?”. ,,Nu mai mergi la școală, te duci la Bacalaureat, la anul…” Eu astă vară am avut întâlnirea de liceu pe bune, cei cu care am terminat nici nu-i cunosc.
Ce-a zis mama?
Păi n-a știut, numai că nu m-au luat în armată. I-am spus acum, când eram în Germania, când eram eu bătrân.
Dar tatăl?
Nu știa nici el, era cu problemele lui, era pe la închisoare, de două ori l-au prins, numai a treia oară a reușit să treacă frontiera. Ceilalți frați mai mici ai mei erau cu maică-mea. Pentru mine a fost ok, că o mai ajutam și pe ea. La un moment dat erau niște „ilegalități”, eu eram la zi la liceu, luam bani tot muncind la zi de la Balanța, jucam la juniori la Mediaș și dublă-legitimare la Sibiu.
Lucra la Balanța, dar făcea sport de performanță
Făceați naveta Sibiu-Mediaș?
Mai mult stăteam pe aici (n. red – Sibiu), că nu mergeam la școală. Dar mă chema Șerban pentru acele meciuri importante. În serie îi cam băteam pe toți, unul-două erau mai grele. O mai ajutam și eu pe maică-mea, că luam două mii și ceva de lei, din ce îmi amintesc. Mie îmi era rușine să merg în secție. Cum să mergi după bani, știind că n-ai făcut nimic pentru acei bani? Să nu înceapă lumea să urle după mine. Dar când am văzut că oamenii erau chiar drăguți, chiar voiau să stea de vorbă cu mine, mergeam cu plăcere prin fabrică. Așa era pe atunci, aranjai cu maestrul să-ți mai dea o categorie. Degeaba îi spuneam la antrenor că vreau mai mult la salariu, banii îi luam din altă parte… Eu primeam pe timpul armatei 500 de lei, ca să mă facă să mă simt obligat (n.red – să joace la Steaua). Prindeau bine în Armată. Era o indemnizație de supraefort din partea universității.
La un moment dat, s-au bătut Steaua și Dinamo pe dumneavoastră?
Dinamo au fost primii. Au venit să mă duc în treapta a doua, încă din clasa 10. Au venit direct la mine. Șerban i-a dus… la gară, în sensul că „așa n-aveți ce face, tată-su e în închisoare. Ce faceți?”. Când au auzit aceia, fiind isteți…
De unde au aflat de valoarea dumneavoastră?
Din turneele finale. Mediașul n-a lipsit la niciun turneu final. Câștigam seria cu ochii închiși, decideam campioana. Într-un an, ne-am decis ca Sibiul să nu vină cu noi la a doua calificare. Erau patru serii mari și late, două se calificau la turnul final, la juniori. Și am făcut… de a venit Piteștiul cu noi. Așa a tras sforile antrenorul. De mine au scăpat ușor, că la meciurile din Pitești m-au trimis la Sibiu. Cu Sibiu nu m-a schimbat deloc. M-a ținut 40 de minute în teren, dădusem vreo 58 de puncte cu Sibiul.
Acum, uitându-vă înapoi, vă pare rău că n-ai jucat la Steaua sau la Dinamo?
Da, mai ales pe finalul carierei, după primul titlu principal, cum s-au schimbat treburile. Îmi pare rău că nu am profitat mai mult. Aveam doi copii, aveam apartament, eram așezat…
Și ați fi preferat Steaua?
Steaua” N-am avut afinități pentru Dinamo niciodată. Dar și ei au avut probleme, au mai stat atunci în anul 95, după aceea s-au dus în cap. Am cochetat și cu Clujul (n.red – Universitatea) la un moment dat, cu Ghiță Mureșan.
Revenind, la finala din 1995, cum a fost atmosfera de după obținerea titlului?
După meci, când am ieșit din sală, prima oară am atins pământul undeva pe la teatru (n.red – Teatrul Radu Stanca), atât m-au aruncat „ăia” în sus! („Erai mai slab atunci”, intervine soția lui) Erai numai bere, vin pe tine. Ce crezi, că aruncau cu șampanii? Toți aruncau pe noi cu ce aveau în mână… Erai cramă. De-abia am ajuns acasă, că stăteam undeva în spate, la Dioda aveam apartament. Trebuia să mă schimb să mergem, că au programat ceva cu echipa, o petecere, trebuia să merg să mă schimb. Nu am ajuns bine acasă că un grup mare de 10-12 inși stăteau cu un steag mare sub balcon, eu eram la etajul unu, îmi băteau în balcon cu acel steag: ,,Domn profesor!”. Lumea era pe stradă ca la Campionatul Mondial de fotbal.
A fost cel mai frumos moment din cariera dumneavoastră? Sau cel de-al doilea titlu?
Al doilea titlu… Ce să fie frumos acolo? Am stat la televizor și am privit, eram accidentat (n.red – genunchi). Plus că s-a luat la București.
Cu Dinamo ați jucat atunci, în 1999. E al doilea titlu cucerit de CSU Sibiu?
M-am accidentat la primul meci din play-off cu Timișoara. Îi bătusem pe cei de la Dinamo în ultima etapă, dacă îmi aduc bine aminte. Dădusem vreo 6-7 de trei (n.red. – aruncări de 3 puncte), conducea Dinamo și i-am bătut, altfel intra Dinamo pe locul unu în play-off. A fost un meci decisiv, altfel jucau ei mai mult acasă. Aia n-a mai contat, doar că nu am jucat eu în finală.
Și atunci echipa s-a schimbat?
Da. Spînu era un jolly-joker al nostru, dacă mă schimba pe mine, îl trecea pe Beni în locul meu și Spînu venea pe trei. Dacă îl schimba pe Beni, intra Spînu în locul lui Beni, dacă îl schimba pe Pralea (n.red – porecla dată de coechipieri lui Cornel Alecu), că și Pralea nu prea avea rezervă, îl trecea pe Beni conducător și Spînul pe… Deci se făcea rotația. Dar ce fel rotație făcea… Eram șapte inși, maxim opt. Spre exemplu, în acele vremuri pentru lotul național de juniori așa erau compuse toate echipele. Patru n-aveau nicio treabă, erau numai… Cel puțin la lotul național de juniori erau numai fi de securiști, cu grade. Nici nu le ziceau ,,încălzește-te”. Din contră, mârâiau dacă voia antrenorul să-i bage în teren în ultimele minute. Când conduceai clar, și voia să-i folosească, ei răspundeau: ,,Apoi, chiar așa, pentru două minute, să mă mai dezbrac?!”. Numai bombăneau. Erau așa învățați, încât cu ei n-are treabă nimeni.
Care credeți că a fost acel lucru care a legat acea generaţie a CSU Sibiu din anii 90?
Prietenia şi omogenitatea, sigur. E greu acum, chiar i-am spus azi lui Andru (n. Red – Alexandru Hanea, directorul CSU Sibiu, în prezent): „Poţi să fii foarte talentat, dar când schimbi șapte, șase, în fiecare vară, ce echipă mai este aceea?” Banul e acum…
Și vă cunoșteați de mici?
Doar cu Beni, n-am scăpat de el nici la Steaua, am fost în același vestiar de când ne-am cunoscut.
De la câți ani vă cunoșteați cu Beni?
El a venit mai târziu, eu eram deja la Școala sportivă. Undeva prin clasa a VII-a, a VIII-a, au venit la un campionat. Școala Sportivă făcea în fiecare an înainte de Crăciun, în sala cea mică, ,,Campionatul orășenesc pe școli generale”. Noi, cei de la Școala Generală 2 (n.red- Mediaș), băteam mereu pe toți, prin prisma că cinci sau șase eram la Școala Sportivă. Beni era la Ștefan Ludvic Roth, era ca măgarul între oi. Beni a fost înalt de când era mic, cred că s-a născut înalt.
Pentru continuarea interviului urmăriți pagina sibiu100.ro
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
