Ștefania Sămărghițan este cunoscută în comunitatea sibiană, mai ales a tinerilor părinți. De-a lungul anilor a îndrumat și ajutat sute, chiar mii de persoane prin cursuri prenatale, sprijin la naștere sau consiliere în alăptare. Am urmat cursul său prenatal la cel de-al treilea copil și a fost o experiență minunată.
Ștefania Sămărghițan are 44 de ani și s-a născut în Constanța. Pentru studiile universitare, a ales Clujul, unde a absolvit Facultatea de Psihologie. Imediat după absolvire a lucrat timp de trei ani cu adolescenţi infectaţi cu HIV, în cadrul unui ONG. Din 2004 este sibiancă; și-a urmat soțul aici. De curând, a participat la Maratonul Internațional Sibiu, alergând pentru cauza Semn că însemni. Ne-am întâlnit atunci pentru a afla atât despre alergare, cât și despre munca ei de zi cu zi, cea în care ține cursuri prenatale. Este consilier în alăptare și este alături de părinți în minunata experiență prin care trec.
12 ani, consiliere parentală pentru peste 3.000 de cupluri
Vorbește-ne despre cariera ta din Sibiu. Știu că făceai mai multe meserii, toate având legătură cu experiența maternității.
În cariera mea din Sibiu am fost educator prenatal, consilier pentru alăptare, doula. Încă profesez primele două meserii. Am devenit mamă în anul 2008. Mama unui băieţel, pe nume Mihai. Cu siguranţă, Mihai m-a inspirat să îmi găsesc drumul profesional aici, în Sibiu. Gravidă fiind, mi-am dat seama că mi-aş dori tare mult să existe un loc în care să pot să învăţ mai multe lucruri despre cum va fi să fiu mamă. Despre cum va fi să fim părinţi, pentru mine şi soţul meu. Nu exista, pe vremea aceea, un astfel de loc.
Poate de acolo a venit inspiraţia. Ştiu că ceea ce mi-am dorit foarte mult nu a fost doar informaţie; mi-aş fi dorit să existe oameni care să îmi dea mai multă încredere în ceea ce urmează în povestea noastră de viaţă. Parcă prea multă lume venea către noi ca să ne sperie. „E greeeu! N-o să mai dormiţi optişpe ani de acum încolo, lasă că vedeţi voi!” Și nenumărate mesaje de genul acesta, complet neconstructive.
În primăvară s-au împlinit 12 ani de când sunt educator prenatal. Cu siguranţă, în tot acest timp, mi-am dorit mult să infuzez cu cât mai multă încredere cursurile mele. Oamenii care vin la acestea doresc să simtă că primesc şi o mare doză de încredere, nu doar informaţia de care au nevoie și pe care o poți găsi ușor.
Pentru o vreme, Ștefania Sămărghițan a fost și doula, o meserie mai puțin cunoscută la noi
Ai profesat și meseria de doula, e ceva apărut mai recent la noi.
Da, de-a lungul anilor de când am fost educator prenatal, am început să simt o atracție mare și către meseria de doula, care la noi în țară este mai puțin cunoscută. M-am specializat în direcția asta. De fapt, ce înseamnă doula? Este o persoană care oferă sprijin psihologic, emoțional și fizic la naștere. Am făcut meseria asta pentru aproximativ cinci ani, dar viața m-a dus într-o altă direcție.
A apărut o altă pasiune, legată tot de cuplurile care așteaptă un bebeluș. Este vorba despre consultanța în alăptare. În anul 2018 am devenit consultant în alăptare certificat internațional. O dată cu asta, am fost nevoită să iau o decizie și să renunț la ceva. Pentru că era, fizic imposibil, să fiu și mamă, să am o viață personală, să țin cursuri cu gravide, să merg la nașteri, să merg să ajut femeile cu alăptarea. Atunci, partea asta de doula s-a stins.
În momentul de față, partea mea de experiență în sala de nașteri simt că mă ajută să ofer informație practică. Adică, să le învăț pe mămici ce pot concret să facă în momentul nașterii, ca să le fie mai ușor. Și să aibă o experiență cât mai împlinitoare, tăind cât mai mult din elementele care sunt teoretice și care nu pot fi neapărat aplicate în anumite contexte. Pentru că nu tot ceea ce dă bine, ca să spunem așa, în teorie, este aplicabil în orice context. Atunci, în zona asta, consider că experiența mea ca doula, foarte mult m-a ajutat și m-a ancorat.
”Când ești la început de drum ca părinte și, mai ales, ca mamă, această căutare a perfecțiunii poate să te saboteze extraordinar de mult.” – Ștefania Sămărghițan
Ai cum să estimezi numărul de părinți pe care l-ai îndrumat, numărul de nașteri la care ai asistat?
Am tot încercat să fac treaba asta. La numărul de cupluri cu care am lucrat pe partea de educație prenatală, am trecut de 3.000 de cupluri. S-au adunat în 12 ani. La partea de nașteri, cifra e mai mică, undeva până într-o sută. Iar în ceea ce privește aria de consultanță în alăptare, iarăși mi-e greu să estimez, aș spune că tot așa, către 3.000.
Din experiența proprie și din a altor prietene, știu cât este de important ca cineva să îți dea încredere că poți alăpta. Care sunt principalele necunoscute ale celor care apelează la tine?
Munca mea de consultant în alăptare simt că se desfășoară pe mai multe niveluri. Cele mai importante sunt cel practic, concret și cel emoțional. La nivel practic, problemele în alăptare pot fi diverse: alăptare dureroasă, dificultăți ale bebelușului de a se atașa la sân, lactație insuficientă sau hiperlactație și lista ar putea continua. La nivel emoțional în schimb, mama are nevoie de susținere, de ghidaj blând, de încredere că poate și știe să facă totul suficient de bine, fără să fie nevoie să caute perfecțiunea. Pentru că avem tendința să facem asta ca părinți.
Când ești la început de drum ca părinte și, mai ales, ca mamă, această căutare a perfecțiunii poate să te saboteze extraordinar de mult. E ok să nu știi uneori care e următorul pas. E ok uneori să simți că ești neîndemânatic. Să zici că ”Vai, n-am mai făcut asta niciodată, dacă greșesc ceva?” E ok chiar să și greșești. Ceea ce ne ghidează cel mai mult în meseria de părinte este iubirea și atenția pentru micul suflețel care s-a născut. Și conectarea. Greșelile fac parte din călătorie și sunt uneori chiar binevenite. Îți spun ”nu pe aici! Întoarce-te și mergi pe alt drum!” Un copil are mult de învățat din chestia asta.
”Experiența nașterii este unică pentru fiecare femeie”
Ai povești din fiecare meserie în parte, care să te fi marcat? Un caz mai deosebit?
Atât de multe, câteodată mă gândeam că mi-ar plăcea să scriu despre ele. Sunt foarte multe povești, mi-e greu să mă gândesc la una. Dar pot să îți spun ce mă marchează în general, nu neapărat un caz anume. Ce mă marchează este întâlnirea mea zilnică cu această iubire pentru copiii noștri, care este atât de intensă. Este puterea aceasta a conectării cu o ființă care încă nu are cuvinte. Și care comunică numai prin limbajul non-verbal al iubirii. Pe mine mă fascinează efectiv felul în care părinții se conectează cu copiii lor, uneori într-un mod surprinzător chiar și pentru ei!
De multe ori gravidele sau cuplurile cu care lucrez vin la cursuri foarte centrate pe partea asta rațională, mentală și de memorie. Hai să învățăm A, B, C și D, ca să facem lucrurile bine după ce se naște bebelușul! Ceea ce este minunat. Însă am și marele privilegiu să pot să fiu alături de ei și dincolo de marele prag al nașterii. Și să văd magia care se întâmplă acolo. Care este complet dincolo de A, B, C, D și ce trebuie să fac în așa fel încât să bifez toate căsuțele. Asta mi se pare mie fantastic, trecerea aceasta inițiatică, plină de profunzime!
”Cum mai găsești un pic de putere, chiar și atunci când crezi că nu mai ai deloc”
Tu vezi trecerea din exterior. Ca părinte, probabil nu o conștientizezi, ți se întâmplă pur și simplu. Ne spui poate o poveste de la o naștere, de când erai doula?
Da, am în minte acum o poveste care mi-a plăcut foarte mult, dar m-a și amuzat. O poveste în care eu eram doula, dar era prezent și tăticul la naștere. M-a impresionat mult în momentul final, acela cu ”împinge! Împinge!”, de care știm probabil cu toții din filme, un moment foarte intens, de altfel. El stătea alături de mămică și, pe fiecare contracție, o încuraja: ”Hai că putem! Așa! Hai că putem! Bravo! Bravo! Putem!”
După care, între contracții, când lucrurile se linșteau și mămica se odihnea, se lăsa pe vine lângă masa de naștere, își prindea capul între mâini și spunea: ”Nu mai pot! Nu mai pot! Nu mai pot!” La următoarea contracție, sărea din nou în picioare și: ”Hai că putem! Hai că putem!” M-a amuzat, dar m-a și impresionat totodată. Apropo de cum mai găsești un pic de putere chiar și atunci când crezi că nu mai ai deloc. Povestea fiecărei nașteri este unică și irepetabilă. Aici a fost despre a face echipă și despre a fi împreună. Iar aceasta nu mai este amuzant, ci e impresionant!
A fost alături de una dintre tinerele mame 18 ore din cele peste 24, cât a durat nașterea
Apropos de durată, cât a durat cea mai lungă naștere?
Din cele la care am participat eu, undeva la 18 ore a fost prezența mea neîntreruptă. Dar pentru mămică, experiența cap-coadă cred că a fost peste 24 de ore. A fost o naștere asumată, a fost o alegere pentru mămica respectivă. O experiență care pentru ea a fost, în final, împlinitoare. Nu a fost despre ”m-am chinuit 24 de ore”. A fost ”am muncit din greu, am simțit că pot să fac asta, că îmi doresc să fac asta. Iar cei din jurul meu m-au susținut!”
Pentru ea a fost ceea ce și-a dorit și asta m-a făcut și pe mine să simt că este direcția corectă. Cum spuneam, experiența nașterii este unică pentru fiecare femeie. O călătorie profund personală și de obicei surprinzătoare, pentru care e important să te pregătești. Fie că este mai lungă sau foarte scurtă, mai grea sau mai ușoară, cu mai multe sau mai puține frici, ea este mereu călătoria către cea mai intensă și transformatoare iubire din viața ei.
Mulțumim, Ștefania Sămărghițan! Pentru tot ceea ce faci pentru tinerii părinți și pentru implicarea în viața comunității din Sibiu!
