Orice întâlnire cu Daniel Buzdugan este ea însăși un început de bucurie. Savuros în abordare, familiar de prietenos, realizatorul Morning ZU, actorul și omul de media Daniel Buzdugan știe să își facă partea sa de (din) Sărbătoare, atunci când vine vorba de a trăi, emoțional și reflexiv, marile momente ale creștinătății.
L-am întrebat pe Daniel ce înseamnă pentru el Paștele, cum sărbătorea / sărbătorește această sărbătoare, ce L-ar întreba pe Hristos cel Înviat și de unde își revendică această poziționare în Dumnezeu.
„De cele mai multe ori încerc să fiu de partea binelui”
Daniel, tu chiar mai crezi că a înviat Hristos?
Eu sunt sigur de lucrul acesta! Nu doar cred, ci sunt sigur că Hristos a înviat! Pentru că dacă încă mai suntem așa, cu mințile normale, e datorită faptului că avem o nădejde și o certitudine că Dumnezeu este în inimile noastre, că Dumnezeu este peste tot și că nu ne va lăsa. El va avea grijă de noi, oricât de greu va fi în perioada imediat următoare. Pentru că vremea / vremurile se se strică, dar datoria noastră e să ne vedem de rugăciune, să ne vedem de nădejde, de dragoste și de credință.
E așa, o aparentă contradicție. Ești un om fain, foarte iubit de public, mereu în centrul atenției, cu lumina reflectoarelor după tine. Ai tot ce-ți trebuie. De ce mai ai nevoie și de Dumnezeu?
Pentru că Dumnezeu ne-a dat cu împrumut starea aceasta pe care o avem noi acum. Și ea nu e veșnică. Trebuie să muncim pentru veșnicie. Trebuie să iubim și trebuie să fim recunoscători pentru ceea ce ne-a dat Bunul Dumnezeu. În momentul în care te culci pe-o ureche, așa, în relația cu Dumnezeu, El Se retrage. Ceea ce este frumos e faptul că Dumnezeu nu ne vrea cu forța. Aceasta înseamnă iubire! Iubirea nu se impune cu forța. El spune „dacă vreți”… Deci putem alege. Și ceea ce e fascinant e faptul că o ființă atât de finită, o ființă limitată, a primit un cadou atât de frumos: accesul la tot ce este infinit, la tot ceea ce a creat Dumnezeu!
E frumos ce zici. Și libertatea aceasta e foarte tentantă, dar ea se manifestă și la modul concret? Nu te simți insular într-o societate care ar cam vrea să Îl scoată pe Hristos pe ușa din dos a istoriei? Nu încerci un sentiment de frustrare, în condițiile în care trebuie să te sustragi anumitor tentații, să ți le reprimi, pentru că știi că nu ai voie să faci un lucru sau altul?
Libertatea înseamnă a alege. Deci nu există libertate decât în această formulă: a alege între bine și rău. Să nu se amăgească oamenii să zică da, libertatea e să fac eu ce vreau. Nu, nu! Libertatea înseamnă întotdeauna, în orice acțiune, a alege între bine sau rău. Și de cele mai multe ori încerc să fiu de partea binelui. Uneori fac și prostii și poate că unele le fac fără să-mi dau seama…
Dar învinge binele…
„E un stil de viață în care eu sunt fericit și care m-a ajutat de multe ori să trec peste greutăți”
Ești un om cu vizibilitate, cu o mulțime de ascultători, privitori, urmăritori și admiratori. Nu ești un caz așa, kamikaze, între ceilalți? Te simți confortabil cu valorile acestea, cu principiile după care te ghidezi, tradiționale, cum le numește societatea modernă?
Da, absolut. Nu am avut niciodată nicio problemă din punctul acesta de vedere. Adică nu, nu mi-a zis nimeni nici „dă-te mai încolo”…
Deci se poate și așa…
Se poate. Adică n-am avut, slavă Domnului, n-am avut astfel de probleme. Pe de altă parte, e normal ca unii oameni, care încă nu au descoperit bucuria în Dumnezeu, să aibă și alte opinii. E nasol când aceste opinii ar fi agresive, când ar fi discriminatorii. Atunci ar fi neplăcut, dureros și nedrept. Dar că un om are o altă părere despre niște oameni care merg la biserică, se bucură, e doar problema lui. E vorba de a prezenta un stil de viață în care eu sunt fericit și care m-a ajutat de multe ori să trec peste greutăți, cu Dumnezeu alături. În gând, în inimă și în nădejde.
Suntem în perioada apropierii sărbătorii Învierii Domnului. Ce este pentru tine Paștele?
E o oprire, obligatorie, pe care trebuie să o facă orice om. Și eu, mai ales. E o oprire de la agitația aceasta, de la viteza aceasta a vieții de zi cu zi. E o oprire și o savurare a acestui minunat dar pe care ni l-a dat Dumnezeu, și anume viața. Să te oprești din lucrurile care îți dau plăcere instantă. Ne înfrânăm de la mâncare, dar facem și o dietă pentru suflet. E o perioadă care ne e lăsată să ne îndreptăm, să facem o dietă și pentru suflet, cu rugăciune, cu post, cu mers la biserică, cu spovedanie, cu împărtășanie, dacă este cazul.
Nu sunt acestea niște practici ale bunicilor noștri? Te mai regăsești în ele, mai sunt ele de actualitate pentru societatea în care ne ducem traiul de zi cu zi?
Vin lucrurile acestea din moși-strămoși, de la bunici, de la străbunici. Dar aceste lucruri făceau bine. Era atât de frumos în satele noastre când lumea parcă se mai preocupa și de cele ale sufletului, nu numai de grijile și nevoile de zi cu zi! Cum se spune la slujbă sau în rugăciunea Sfântului Isaac Sirul: grija de multe. E un păcat și acesta, să porți pe cap multele griji ale vieții de zi cu zi. Să ne preocupăm mai puțin de aceste griji și să acordăm mai mult atenția lui Dumnezeu, Care Se va preocupa El de cele ce ai nevoie și va rezolva lucrurile după voia Lui, nu după voia noastră.
Cum era Paștele copilăriei pentru tine?
Era la țară, de cele mai multe ori. În comuna Stănița, județul Neamț. Plecam cu o săptămână înainte la bunici. Așa era vacanța, de două săptămâni, din care prima săptămână era Săptămâna Mare. Culmea, deși era în perioada comunistă! Aveam o săptămână înainte de Paști, deci Săptămâna Mare, în care mă duceam și asistam acolo la toate pregătirile: cu pască, cu cozonaci, cu ou roșii… Era un un antrenament foarte puternic, pentru că trebuia să rezistăm la ceea ce implica pregătirea pentru Paște. Deși copii fiind, primeam un bun exemplu de înfrânare de la bunici, de la mătuși, de la unchi, pentru că nu ne înfruptam din cele pregătite. Stăteam așa până în ultima clipă, până la Înviere! Rezistam în fața tentațiilor culinare. Și se spune că dacă reușești să te înfrânezi de la mâncare, poți să te înfrânezi și de la alte lucruri. Că e și acesta un e un instinct foarte puternic. Și dacă reușești să de stăpânești, e bine. Mergeam la Denii în Săptămâna Mare, mergeam la spovedit, la împărtășit… Era frumos.
Cât din atmosfera aceea a Paștelui mai regăsești în Sărbătoarea de acum?
Să știi că la multe biserici din București, unde unde am participat anii trecuți și la Prohod, și la Înviere, sunt mulți oameni care țin rânduiala. Și mulți oameni tineri. Asta este îmbucurător. Vezi în biserici oameni foarte tineri care vin cu copiii, oameni care încearcă să țină în echilibru familia. Iar echilibrul familiei nu poate fi decât în Biserică și în fața lui Dumnezeu, cu ajutorul lui Dumnezeu.
„Îmi place foarte mult să merg la Prohod”
Am o mică curiozitate. Știu că tatăl tău a fost milițian. Vorbim de acele vremuri, în care Paștele a fost, în cea mai mare parte, „marginalizat”, stigmatizat. Cum ai reușit să păstrezi toate aceste valori?
Învățând de la părinți. Ai mei mergeau la biserică în fiecare duminică. Și tata, chiar dacă venea din tura de noapte de la serviciu – a fost și sectorist, a lucrat și la penitenciar, a lucrat și în alte zone -, stătea puțin, se odihnea jumătate de oră, după care se îmbrăca și pleca la o biserică, undeva în marginea Iașiului, undeva în zone în care nu l-ar fi recunoscut cineva.
Mergea sub acoperire…
Da. Pentru că cine lucra în armată, în Miliție, în structuri din acestea ale statului, nu era bine să fie văzut în biserici. Li se făcea raport, li se tăia din salariu, erau penalizați, erau mustrați și, ca să nu fie probleme de genul acesta, tata mergea cât mai departe de zonele în care își desfășura activitatea.
Ce îți place și ce-ți displace cel mai mult de Paște?
Îmi displace faptul că, poate, nu am suficient timp. Ar trebui să renunț mai mult la ceea ce fac zi de zi. Aici nu mă refer la serviciu, ci la lucrurile pe care trebuie să le faci ca cetățean, ca om care trebuie să se pregătească pentru masa de Paști. Aici aș fi un pic mai atent. Ca să renunț la mai multe și să simt spiritul Paștelui mai profund.
Și îmi place foarte mult să merg vinerea la biserică, la Prohod. Mi se pare atât de emoționant și atât de de frumos să vezi atâția oameni cântând în cor Prohodul Domnului!
Unde îți petreci anul acesta Paștele?
Păi anul acesta voi merge în Grecia. Am înțeles că este foarte-foarte frumos. Și am prieteni acolo care mă invită și abia aștept să merg la biserică acolo.
E primul Paște petrecut în Grecia, să înțeleg.
Da, da.
„Mi-e teamă să nu ajung nepregătit în fața lui Hristos”
Care îți e cea mai mare temere în relaționarea cu Dumnezeu?
Mi-e teamă să nu ajung nepregătit în fața lui Hristos la întâlnirea de la finalul vieții. Să nu mă trezesc că mai aveam ceva de făcut și nu am apucat să fac.
Ce I-ai spune lui Dumnezeu dacă L-ai întâlni față către față?
I-aș mulțumi și I-aș spune: „Mulțumesc, Doamne, pentru că ai intrat în viața mea, că ai fost lângă mine și m-ai ajutat. Și Îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai dat”.
Ce L-ai întreba?
L-aș întreba dacă îmi dă voie să intru acolo, în Rai.
Dacă ar fi să dai un sfat-pretext semenilor tăi, pentru această perioadă, a Paștelui, care ar fi acela?
Să se oprească un pic și să se uite în ei. Să închidă toate aplicațiile pe care le au în cap, toate gândurile care îi preocupă, să respire o perioadă și să se întrebe: Cum sunt eu în clipa asta? Care e starea mea sufletească în clipa asta? Și să se pună în starea de rugăciune și să-L strige pe Dumnezeu. Să zică: „Doamne, vin-o lângă mine! Te vreau înapoi! Că poate ai plecat din cauză că nu Te-am băgat în seamă, că Te-am neglijat”.
