Când plăcerea și dedicarea se întâlnesc, rezultatele nu întârzie să apară. Tabita Teușan ne face să ne mândrim și mai mult cu județul nostru. Veselă și energică, sibianca ne-a povestit ce se află dincolo de titlul de campioană națională atletism.
Tabita Teușan a câștigat proba de 800 metri (tineret) la etapa finală a Campionatului Național de seniori și tineret U23 și multe alte premii. Este legitimată la CSM Timișoara, dar antrenamentele le desfășoară la Sibiu, alături de antrenorul Adrian Drăgan. La finalul lunii august, atleta a devenit primul „Ambasador al Sibiului”, dând lovitura de start a meciului FC Hermannstadt – U Cluj.
Ce se află dincolo de imaginea campioanei naționale la atletism?
Multă dedicare și muncă. Orice sportiv are un program stabilit și trebuie să aibă grijă de stilul de viață. Antrenamente fac de două pe zi.
Când ai interacționat prima dată cu sportul?
Părinții mei au interacționat și ei cu sportul. Mama mea a făcut sport când era mică și de acolo am luat niște trăsături și am îndrăgit sportul. Prima dată am fost la patinaj viteză, iar mai apoi am ales atletismul. La 7 ani am participat la un cross de copii pe 1 iunie, de Ziua Copilului. Acolo am fost selecționată de profesoara Cuciorovschi Ligia, iar apoi am început să merg zilnic la antrenamente. Inițial, am vrut să fac sport doar de plăcere și pentru că eram foarte energică. Dar totuşi am participat la concursurile naționale de copii, unde mi-am dat seama ca îmi place foarte mult acest sport. În atletism m-am simțit cel mai bine, de aceea nu am ales alt sport.
A fost vreun moment când ai vrut să te lași de sport din cauza programului?
Nu. Mi-a fost greu, dar niciodată nu m-am gândit să renunț. Mă regăsesc aici și nu mă văd să fac altceva. Daca faci ce îți place, nu vei simți că vrei să te lași sau să renunți. Eu merg la antrenamente cu bucurie, chiar dacă știu că e un antrenament mai greu, solicitant.
Care este programul tău? Câte ore te antrenezi?
Încep de dimineața un antrenament, apoi după masă încă unul.
Ce i-ai spune unui tânăr care vrea să înceapă o carieră în sport, dar e încurajat de părinți spre alte domenii?
Asta e marea greșeală a părinților. Pentru că își împing copiii unde vor ei, nu unde vrea copilul. Eu mă bucur că am fost într-o familie în care părinții mei m-au îndrumat exact unde am vrut. M-au lăsat să-mi găsesc calea. Așa că i-aș spune unui tânăr: Capul sus și caută-ți drumul pe care îl simți tu. Să faci ceea ce îți place ție.
Dedicare. Perseverență. Iubire
Am pus-o pe Tabita să își descrie cariera sa în trei cuvinte. Cu zâmbetul pe buze, mi-au spus că cele mai potrivite cuvinte sunt: dedicare, perseverență și iubirea de sport.
Ce contează mai mult? Munca sau talentul?
Un om, spre exemplu, dacă este talentat sau înzestrat cu ceva aparte tinde să nu mai muncească la fel de mult, pentru că se bazează doar pe talent. Sunt mulți tineri care muncesc și îi întrec pe ”talentați”. Dacă nu ai talent și muncești, poți să ajungi sus.
Descrie-ne cum te simți când ești la linia de start
Cele mai mari emoții le trăiesc la încălzire, când intru pe stadion și toată lumea mă privește. Dar când mă pun la linia de start mă liniștesc și scap de emoții. Antrenorul strigă în timpul cursei, dar câteodată nici nu îl aud din cauza concentrării. Sunt foarte focusată.
lui Dumnezeu…
Tabita ne mărturisește că fără Dumnezeu nu ar fi fost aici. Toate premiile au fost obținute cu ajutorul lui Dumnezeu.
Cum simți comunitatea sibiană?
Noi, sportivii, avem nevoie de susținere. Sportul de performanță este costisitor, iar un sportiv profesionist trebuie să aibă nevoie de refacere, medicație și echipamente. Ne-ar fi de mare ajutor dacă am avea sprijin din partea companiilor mari din Sibiu, cu orice fel de susținere; se simte enorm această lipsă de investiții în sport. Pe lângă fotbal, mai sunt și alte sporturi ce se practică la noi în județ.
…primul Ambasador al Sibiului.
A fost un moment nemaipomenit. Peste 7000 de oameni m-au aplaudat și a fost un moment în care m-am simțit foarte bine. Foarte emoționant să vezi că toată lumea te privește și te apreciază pentru realizările tale.