ISU Sibiu… nu se joacă cu focul

Interviu cu comandantul ISU Sibiu, Inspector Șef Lt. Col. Lucian Trefaș

În 13 septembrie, pompierii și-au sărbătorit ziua. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Coritoru” (ISU) Sibiu și-a evaluat activitatea, și-a recompensat cei mai merituoși salvatori și, mai ales, ne-a reconfirmat că, după 174 de ani, ei niciodată… nu se joacă cu focul! Despre reușitele acestei instituții, dotare, personal angajat în intervenții, ceea ce îi ajută să reziste într-o astfel de meserie în care zilnic trebuie că coabiteze cu drame cumplite, am discutat cu Inspectorul Șef al ISU „Cpt. Dumitru Coritoru” Sibiu, Lt. Col. Lucian Trefaș.

Suntem cea mai bine dotată instituție, atât la nivel județean, cât și național

S-au împlinit 174 de ani de când se aniversează Ziua Pompierilor. O sărbătoare care dă seama despre  maturitatea acestei instituții. Care au fost particularitățile acestei ediții?

Sărbătoarea e una repetitivă, pentru că în fiecare an, pe 13 septembrie, e Ziua Pompierilor. Dar am avut senzația, anul acesta, că s-au întâmplat două lucruri noi.

În primul rând, a fost primul an, după o vreme, în care am putut să facem mai multe activități, în care nu am mai avut neapărat restricții, deși COVID-ul nu a trecut. Am putut face însă ceremonialul, am avut invitați și pentru că nu le mai făcusem de foarte multă vreme, a părut ceva nou!

În al doilea rând, am avut un an foarte bun profesional. Am avut destul de multe intervenții speciale anul acesta față de anii anteriori. Și o amintesc doar pe ultima, aceea cu salvarea persoanei inconștiente, rămasă suspendată la etajul IV a unei clădiri. Care presupune foarte mult skil și are un impact foarte mare inclusiv asupra echipajului care intervine. Noi suntem obișnuiți să mergem și să descoperim flăcări, să vedem că e apă, dar în momentul în care ajungi la locul intervenției și vezi pe cineva suspendat, inconștient, pe clădire, sunt necesare niște momente de adaptare. Și am avut câteva intervenții de genul acesta. Am avut și niște incendii mai mari anul acesta, față de alți ani. Și, ca o veste bună, anul acesta am avut rezultate de excepție la competițiile sportive. La competițiile naționale ale colegilor mei am avut cel mai puternic pompier, locul II la Campionatul de fotbal, pe Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, suntem calificați la finala concursurilor profesionale, care e săptămâna viitoare la Sibiu. Am avut locul I cu echipa și locurile II și III individuale la un concurs internațional de scări. A fost un an special din punctul acesta de vedere.

Legat de activități, am avut pe 13 septembrie un ceremonial în care am încercat să punctăm lucrurile semnificative care s-au întâmplat anul acesta, am avansat niște colegi, așa cum o facem în fiecare an și particularitatea este că în ultima vreme am reușit să evidențiem mai mulți oameni care participă, efectiv, la intervenție. În ultimele trei ocazii de avansare înainte de termen, în două am avansat doar subofițeri. Asta înseamnă că am avansat doar oameni care, efectiv, merg la intervenții și nu pe cei din comandament, ca să spun așa.

Cum stăm la nivel de tehnică de intervenție?

Stăm foarte bine din punct de vedere al tehnicii. Chiar cred că ne apropiem de un moment în care ne depășește tehnica, în sensul în care primim constant foarte multă tehnică nouă și foarte multă tehnică diversificată. Adică, dacă ne uităm doar la ultimii cinci ani, am primit trei autoscări. Noi aveam niște autoscări din anii 70. Am primit o automacara, care e un utilaj foarte complex; e doar unul singur pe unitate și sunt doar niște oameni care sunt pregătiți să o utilizeze. Am primit echipamente speciale. Am primit o autospecială de descarcerare nouă și superdoatată. Am primit o autospecială pirotehnică… Și am dat doar câteva exemple. Există această preocupare constantă, din fericire, la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pentru că 99 % dintre ele se fac prin achiziții centralizate la nivel național. Iar în ultimii doi ani am început să primim inclusiv autospeciale de stingere. Cred că intervenim în peste 90 % din situațiile de urgență cu autospeciale moderne.

Suntem obișnuiți, de regulă, ca șefii de instituții să se plângă de lipsa fondurilor, de acea marjă financiară în care trebuie să se încadreze pentru a-și face treaba. Dumneavoastră chiar nu vă lipsește nimic?

Ne mai trebuiesc mașini de stingere pentru incendii. Avem subunități în care intervenim cu autospeciale mai noi, dar de capacitate mai mică și cu autospecială cu mai multă apă, dar veche. Însă aș fi nedrept să mă plâng de dotările tehnice. Din punctul acesta de vedere, vă spun sincer, suntem cea mai bine dotată instituție, nu doar la nivel județean, ci și la nivel național.

Cum stăm cu echipa cu care lucrați? Și aici lucrurile stau la fel de bine?

Când ne referim la echipă, eu văd ceva puțin mai restrâns. Echipe sunt multe la ISU Sibiu. Avem în fiecare subunitate câte trei echipe. Pentru fiecare tură de intervenție. De acolo se pleacă. Noi aici, în comandă, avem și noi o echipă a noastră, care încearcă să deservească toată unitatea. Dacă ne referim la efective, aici intru în nota majorității conducătorilor de instituții și am să vă spun că avem nevoie de personal în plus, pentru că diversitatea situațiilor în care intervenim a crescut fenomenal de mult. Spunem asta constant în bilanțurile din ultimii cinci ani. În zece ani, noi ne-am înzecit numărul intervențiilor la care participăm. Instituția nu e însă de zece ori mai mare. Numărul de oameni nu e de zece ori mai mare. Tehnica e de zece ori mai diversă, dar noi suntem, cu plusuri și minusuri, cam aceiași. Dar și aici, aș vrea să evidențiez eforturile foarte mari care se fac în ultima vreme. În ultimii doi ani s-au angajat peste 100 de persoane la ISU Sibiu. Nu pot spune că s-a mărit echipa, pentru că o echipă cu un număr atât de mare de oameni are și pierderi, și câștiguri. Adică sunt oameni care părăsesc instituția, și oameni care intră. Dar prin niște eforturi foarte mari, în ultimii doi ani cred că suntem pe plus, ceea ce e un lucru mare.

Lucrați și cu voluntari?

Avem un program, se numește „Salvatori din pasiune”, care are voluntari atât pe partea de prim ajutor, cât şi pe partea de intervenţie pentru stins incendii. Programul e mult mai dezvoltat şi mult mai atractiv pe partea de prim ajutor, adică pe partea de SMURD şi pot să spun că de când s-a dat startul programului – cred că sunt aproape cinci ani – sunt mii de intervenţii la care au participat voluntari. Când vorbim de voluntari, aceasta înseamnă că parcurg un program de pregătire, dau nişte teste să se vadă că au cunoştinţele necesare, după care pot accede ca o persoană în plus pe un echipaj de intervenție. Și după ce îşi finalizează un număr de ore de intervenţie ca persoană în plus, pot deveni membri titulari ai echipajului de prim ajutor. Şi am tot dat exemplu pe Maria Niţă, care a fost decorată şi de Administraţia Prezidenţială anul trecut, de 1 decembrie. Ea a intrat în acest sistem ca voluntar. Avea 16 ani, când a început programul de voluntariat, și a investit extraordinar de mult timp. Pentru că aceasta înseamnă, de fapt, voluntariatul: să îţi dedici timpul tău pentru celălalt. Şi ea este doar un exemplu. Avem foarte mulţi voluntari noi, care au făcut cursul luna asta. Şi acolo, ca şi în cazul personalului angajat, există o selecţie. Unii ajung într-un punct, şi fiecare, în funcţie de aptitudinile lui şi, mai ales, de disponibilitatea de a-şi dedica timp pentru aceasta, pot ajunge la nivelul Mariei Niţă. Care astăzi este subofiţer la ISU Sibiu şi cumva şi-a dus pasiunea la nivel maxim.

Care e ponderea cea mai mare a intervenţiilor pe care le are ISU Sibiu?

Având ca principal scop salvarea oamenilor, ponderea cea mai mare a intervenţiilor este în zona aglomerărilor urbane. Detaşamentul Sibiu, care are în responsabilitate municipiul Sibiu şi cele două localităţi de mare creştere demografică de lângă Sibiu, are de departe cele mai multe intervenţii din judeţ. Exact aşa cum e repartizată populaţia, sunt repartizate şi intervenţiile.

Să nu fii afectat de tragediile pe care le vezi, e imposibil!

Când aţi participat, personal, la ultima intervenţie?

Am fost inclusiv luna trecută la intervenţii. Avem o structură de comandă pentru intervenţii şi, în funcţie de complexitatea intervenţiei, participă comandantul de subunitate, şeful grupei operative sau ofiţerul care asigură continuitatea conducerii, iar o dată la patru zile acel ofițer sunt eu.

Vedeți, participați la drame cumplite în activitatea dvoastră. Cum vă întoarceţi acasă după o astfel de intervenție? Cum reuşiți să vă imunizaţi?

Nu cred că există imunitate pentru tragediile pe care le vezi în spatele intervenţiilor. Există adrenalină din timpul intervenţiei. Atunci când eşti în intervenţie, intervine procedura acţiunilor pe care le ai de îndeplinit ca să rezolvi o situaţie și atunci adrenalina e inevitabilă. Pentru că fiecare intervenţie presupune şi anumite riscuri, anumite elemente de salvat la momentul respectiv. Dar nu cred că sunt oameni care se întorc de la intervenţii neschimbaţi şi uită ce s-a întâmplat acolo. Din punctul meu de vedere, nu există acest aspect, ci doar balansarea acestei afectări în urma consecinţelor pe care le-ai văzut, de satisfacţia faptului că ai făcut, împreună cu colegii tăi, ce puteai mai bine ca să limitezi consecinţele unei tragedii. Dar să nu fii afectat de tragediile pe care le vezi, e imposibil! Şi eu văd puţine în comparaţie cu mare parte din colegii mei, care participă la intervenţii şi chiar avem o preocupare în acest sens, să discutăm cu ei şi să îi facem să înţeleagă că posibilităţile noastre se limitează într-un punct: putere umană, tehnică, momentul în care eşti anunţat, momentul în care ajungi, cât de departe e situaţia faţă de locul din care ai plecat tu… Sunt extrem de importante aceste aspecte. Pentru că un incendiu pe care îl găseşti în primele zece minute e total diferit de cel pe care îl găseşti după o oră. 

Regretaţi vreodată că aţi urmat această carieră?

Nu, nu am cum să regret, pentru că mă identific cu uniforma militară. Am început atât de devreme, încât nu am cum să îmi văd viaţa altfel!

Aveţi doi copii. Cum percepe familia munca dvoastră?

Am doi copii care sunt mici. Cel mare are şapte ani; abia acum a început să înţeleagă cu adevărat ce se întâmplă şi ce fac părinţii lui la serviciu. Cel mic nu are încă astfel de întrebări. Copiii mei sunt mândri de părinţii lor, pentru că amândoi suntem militari, în branşe diferite. Sunt mândri şi sunt bucuroşi să ne vadă în uniforme venind de la serviciu, să vină cu noi la diferite activităţi, gen „Ziua porţilor deschise”, trageri în poligoane sau alte activităţi de genul acesta. Iar legat de soţie, nu are cum să nu înţeleagă, pentru că e pe acelaşi drum cu mine.

Când vă întreb aceasta, mă refer inclusiv la riscurile la care vă expuneţi. Pentru că nu lipsesc şi situaţiile în care cei ce intervin să aibă ei înșiși nevoie, la rândul lor, de intervenţii.

Nu, nu privim lucrurile aşa. E job-ul nostru și are riscuri, ca orice alt job. Oricând suntem supuşi riscurilor, chiar și când ieşim din casă, şi acasă.  De aceea nu privim lucrurile sub acest aspect.

„Faceţi lucruri bune, prin tot ce faceţi!”

Salvatorul anului, plutonierul Gheorghiu Raul, în două acţiuni cel puțin, a intervenit în timpul liber. Ce mai fac angajaţii ISU în timpul liber?

Să vă spun o poveste. Pe Raul l-am cunoscut ca pe un copil. Acum câţiva ani au fost nişte inundaţii mari la Ocna. El, în perioada respectivă, era elev în şcoala Boldeşti , având stagiul de pregătire practică la Sibiu. Fiind elev în stagiu, nu era implicat atunci în acele inundaţii, însă avea colegi despre care ştia că sunt la Ocna. El, împreună cu un alt băiat care se afla tot atunci în stagiu, a venit civil, cu maşinile lor, la Ocna și ne-a întrebat: „Ce putem face să vă ajutăm?” Vocaţia aceasta de salvator se vedea de pe atunci. Mi-l amintesc perfect spre dimineaţă, când l-am luat într-o maşină: „Hai, copile, să te îmbrăcăm cu ceva”. Pentru că el venise în sort şi adidaşi şi a stat în apă toată noaptea, să ne ajute. E unul dintre oamenii care apare la mai toate competiţiile noastre. Însă am obiceiul să spun că suntem mulţi Gheorghiu Raul în ISU Sibiu. Sunt foarte mulţi colegi de-ai noştri care îşi arată vocaţia inclusiv în timpul liber. Vedem pe plan naţional foarte mulţi pompieri care arată că ştiu ce au de făcut şi îşi trăiesc meseria aceasta ca pe o vocaţie. Pentru noi, practic, job-ul de salvator e 24 din 24, 7 zile din 7, indiferent dacă suntem sau nu la serviciu în acest timp.

Dormiţi bine noaptea? Cum vă eliberaţi de toată această tensiune acumulată. Care sunt resorturile care vă remonteză?

În primul rând mă remontează copiii mei, pentru că în momentul în care mă întorc acasă, orice s-ar fi întâmplat pe parcursul zilei trebuie să iau un pic de energie copilărească de la ei şi inevitabil mă molipsesc cu starea aceasta. Şi pot spune că de deconectat, real, nu mă pot deconecta niciodată. Mobilul e una din cele mai păcătoase invenţii ale generaţiile noastre. Nu mă deconectez niciodată nici de ce s-a întâmplat pe parcursul zilei – deşi încerc şi nu pot să spun că sunt permanent la lucru – și aflu în prima secundă orice s-a întâmplat rău şi încercăm să creionăm cel mai potrivit răspuns pentru fiecare situaţie de urgenţă care se întâmplă.

Știm că sunteți un împătimit al sportului, un alergător de cursă lungă. Ce loc sau rol rezervați acestei preocupări din viața dvoastră?

Am alergat un singur maraton în existenţa mea. Am alergat câteva semi-maratoane, vreo zece, cred, și da, sunt pasionat de activitate fizică. Am făcut atletism în adolescenţă, alerg în continuare în timpul meu liber, pentru mine şi pentru liniştea mea. Apropo de deconectare… E una din metodele prin care mă deconectez. Sunt unul dintre oamenii care nu înţelege alergătorii cu muzică. Nu înţeleg de ce ţi-ai pune muzică atunci când alergi, pentru că e unul dintre momentele în care poţi să fii singur, tu cu tine şi să nu te distragă nimic. Pornind de la faptul că am alergat aceste semi-maratoane, aceste curse de alergat, din experienţa mea personală încerc să îi provoc pe colegii mei să ia parte la un eveniment de genul acesta. Recunosc că deși fac asta de câțiva ani, de când sunt inspector şef, vocea mea începe să fie mai auzită în ISU Sibiu.  Cred că, dincolo de activitatea fizică, participarea la un eveniment care devine super-social, cum e Maratonul Internaţional Sibiu, deja nu mai e un eveniment doar sportiv, ci mai ales unul filantropic. Participarea la o asemenea activitate îţi deschide nişte orizonturi incredibile. Am reuşit, anul trecut şi anul acesta, să participăm într-un număr foarte mare la diverse curse de alergare din cadrul maratonului. Eu, personal, trebuie să recunosc că am exagerat şi, având în vedere experienţele anterioare, m-am înscris la semi-maraton şi mi-a fost puţin greu. Colegii mei din şcolile militare care încă mai practică mai intens decât mine sportul, au o vorbă: „Când simţi că nu mai poţi, mai poţi un pic!” Şi e foarte bine să te provoci cu lucrurile acestea. Până la urmă, sportul acesta e un mod de viaţă. Şi nu e doar al meu. E al nostru, al tuturor. Sportul înseamnă şi să alegi să mergi pe jos în loc să mergi cu maşina. Noi, pompierii, încercăm să promovăm: „Faceţi lucruri bune, prin tot ce faceţi!” Începând de la competiţiile noastre, până la semi-maraton. 

Sunteţi echipă şi atunci când nu faceţi echipă la ISU Sibiu?

De fiecare dată când merg între colegi, pe o tură de serviciu, le vorbesc despre familia pe care o reprezintă ei între ei. Doar dacă ne raportăm la timpul pe care îl petrec împreună, trebuie să o spun că noi, în mod obişnuit, petrecem cinci zile pe săptămână, câte opt ore împreună. Ei, cei de pe ture, petrec 24 de ore, odată la 3 zile, împreună. Lucrurile acestea nu au cum să nu te transforme într-o familie, pentru că 24 de ore, practic, desfăşori toate activităţile tale umane, dincolo de faptul că eşti pregătit să participi la intervenţie, că participi la intervenţii… În 24 de ore mănânci împreună, dormi împreună – pentru că e normal să ai şi un program de odihnă într-un interval de 24 de ore -, petreci timp împreună. Şi aceasta, inevitabil, încheagă nişte echipe care devin o a doua familie. Şi aceasta s-a demonstrat în foarte multe situaţii în care unul dintre noi a avut o problemă, care nu avea legătură cu serviciul, dar s-a văzut foarte clar că suntem, aş spune cu mâna pe suflet, mult mai uniţi decât majoritatea colectivelor pe care le întâlnim în societatea de astăzi. Şi asta se întâmplă cu pompierii, oriunde în lume.

Ce putem face noi să limităm situațiile generate de neglijența umană, de a conștientiza că parte din aceste nenorociri țin și de fiecare dintre noi?

Putem face fiecare dintre noi acest lucru şi cred cu tărie că IGSU şi ISU s-a dezvoltat fantastic în ultimii ani din punctul acesta de vedere. Am să vorbesc doar de vârful care s-a întâmplat în perioada aceasta, şi anume filmuleţul cu Părintele Constantin Necula, care a filmat, în colaborare cu IGSU şi cu ISU Sibiu, un clip de informare preventivă legat de prevenirea incendiilor în gospodăriile populaţiei. Clipul respectiv făcea parte dintr-o campanie foarte extinsă, în contextul în care acum zece ani nu ne puteam imagina că între publicitate şi programele de la televiziune poate să apară un clip de conştientizare a oamenilor, indiferent de situaţie: gaz, copii, foc lăsat nesupravegheat, toată paleta aceasta de prevenire. Am avut campanii de prevenire pe toate domeniile posibile şi imposibile. Dacă ne referim la prevenirea situaţiilor medicale, aici paleta e mult mai complexă şi mult mai complicat de gestionat. Iar noi suntem unul dintre elementele din acordarea asistenţei medicale de urgenţă din sistemul acesta naţional.

Urmărește Sibiu 100% în Google News