Ioan Armean este din 2021 solistul trupei sibiene, Domino. Ceilalți trei membri de bază ai trupei sunt Sebastian Marcovici (chitară și bas), Romulus Cipariu (țambal și voce) și Adrian Ban (tobe). Dacă această latură este foarte vizibilă, puțini dintre cei care vin la concerte, știu că el lucrează în propriul salon de coafură, Epic by Johnny.
Combinația intrigă și am vrut să vedem cine este Johnny/Ioan Armean, omul în care se întâlnesc cele două personaje, cele două pasiuni. Ne-am întâlnit atât în salon, cât și în centrul Sibiului, pentru o discuție relaxată.
De la jurnalism, la coafat
Spune-ne ceva despre tine, cine este Johnny sau Ioan Armean?
Mi se pare cel mai greu moment, să vorbesc despre mine. Aș putea vorbi despre orice altceva. Sunt Johnny, atunci când vine vorba despre păr, și Ioan, atunci când este vorba de cântat. Am aproape 34 de ani, m-am născut în Mediaș și am copilărit în Agnita. Din 2008 sunt în Sibiu, unde am făcut Facultatea de Jurnalistică. Aici am început și să lucrez într-un salon, de fapt să învăț. Primul an de facultate a fost și primul an de practică într-un salon.
Cum de ai ales să faci asta?
Pasiunea pentru păr am descoperit-o mai devreme, eram în clasa a VII-a. Când o colegă îi explica altei colege că își dorește o tunsoare și nimeni nu reușea să o realizeze sau să înțeleagă ce își dorește de fapt. Din descriere, mi s-a părut destul de simplu și am propus să o tund eu a doua zi, la școală, într-o pauză. Lucru care s-a și întâmplat. A fost o reușită. Așa am început să tund colegele, apoi prietenele colegelor… Bineînțeles, o făceam la nivel de amator. Nu știam, tehnic, ce ar trebui să fac.
Întotdeauna l-a atras partea creativă a lucrurilor
Nu ți-a fost frică de eșec? Că ai putea să tai greșit?
Sincer, nu. Persoanele în cauză erau de acord, și-au asumat faptul că se întâmplă la un nivel de amator, nu a plâns nimeni după păr. Am vrut să încep să fac niște cursuri, înainte să termin liceul, doar că acestea durau mai mult decât vacanța de vară. Fiind din Agnita, era mai dificil să fac naveta pentru cursul de coafat. Am abandonat ideea până la sfârșitul liceului. Știam însă că vreau să merg în direcția aceasta.
Și atunci, de ce ai ales să faci jurnalistica?
De fapt am vrut să fac design interior, asta mi-a plăcut. Doar că trebuia să dau admitere la Cluj. Nefăcând un liceu de arte, aș fi avut de învățat serios și am abandonat ideea. Jurnalistica am ales-o pentru că nu făceam matematică (râde amuzat). Bineînțeles, am avut o legătură cu domeniul acesta. M-am ocupat de revista liceului, tatăl meu a scris pentru un cotidian sibian mulți ani de zile. Tata era cu ideile, mama redacta, fiind profesoară de limba română, era așa, o echipă.
Par foarte diferite… muzica, părul, jurnalistica…
Da, dar punctul comun cred că este partea artistică din toate. Din partea jurnalistică, publicitatea mi-a plăcut cel mai mult, partea creativă. Ca să lucrez în publicitate, ar fi trebuit să plec din Sibiu. Am ales să rămân, eram deja ancorat aici, datorită salonului, datorită prietenilor.
”În muzică este ca în sport: ai un mușchi, trebuie antrenat” – Ioan Armean
Am înțeles că partea de coafat a venit spre tine, te-a ales, cum ai ajuns să faci muzică?
De mult mi-a plăcut muzica, din copilărie, mi-a plăcut să cânt. Doar că nu am avut acces la educație muzicală. Orășelul în care am trăit este foarte frumos, mă simt foarte bine acolo, este locul meu de suflet, unde mă duc să mă liniștesc. Doar că, în perioada respectivă, nu aveai foarte multe perspective sau variante pentru a te educa muzical. Pe plan artistic, am mai cochetat cu diverse, am și pictat.
Provin dintr-o familie de ”cântăcioși”, îmi place mie să zic așa. Din partea mamei, aproape toată lumea cânta, unii mai profesionist, unii mai puțin. Cred că de acolo vine atracția pentru cântat. Am cântat în casă, nu în public. Cu excepția părinților, restul familiei m-a auzit târziu cântând, probabil în liceu. Am fost și la karaoke mulți ani, am descoperit asta în timpul facultății. Este o experiență foarte faină și foarte bună pentru cei care își doresc să cânte sau le place să cânte. Acolo exersezi și cântatul în fața unor oameni, și cântatul la microfon. Este un exercițiu foarte bun.
Primul pas mai serios într-ale cântatului a fost după terminarea facultății, când am început să fac ore de canto. Aceasta pentru mine, nu pentru că aș fi vrut să fac ceva în domeniul muzicii. Nici cu părul nu am gândit așa, am făcut lucrurile strict din pasiune, nu mă gândeam că va fi un job. Sunt un norocos, din punctul ăsta de vedere, că fac doar lucruri care îmi plac.
Și-a ”antrenat” vocea cu Mihaela Pîțan și Anca Arnău
Am făcut canto cu Mihaela Pîțan, cântă într-o trupă, Guilty Lemon, sunt niște oameni foarte talentați, toți din trupă. A fost o experiență foarte plăcută, mai fac și astăzi. Mi se pare un exercițiu care nu trebuie întrerupt vreodată. Bănuiesc că este ca la sportivi, ai un mușchi care trebuie antrenat. În perioada în care Mihaela Pîțan a devenit mamă, am întrerupt vreo doi ani orele de canto cu ea.
O știam pe soprana Anca Arnău, am zis că era o ocazie bună să încerc și altceva, în perioada aceea. Ea merge pe o variantă de clasic, am experimentat atunci și această latură. În urma întâlnirilor noastre la orele de canto, mi-a propus să colaborăm pentru anumite evenimente caritabile. Am cântat împreună la Mediaș, în Sibiu, la Teatrul Gong, la Ursuline. Este o latură interesantă, care îmi place. Poate vom integra la un moment dat și în proiectul Domino o parte de muzică clasică.
Spune-mi despre trupa Domino, cum ai ajuns să cânți cu ei?
În pandemie, în cele două luni de stat în casă, pentru că nu mai făceam altceva, am cântat foarte mult. Din amuzament, am început să postez în social media filmulețe cu mine cântând. Aveam o zi în Kitchen Studio (studioul din bucătărie), cum îi ziceam.
În timpul ăsta, niște oameni talentați și frumoși, care au abandonat un proiect pentru o perioadă, se gândeau să-l renască cu un suflu nou. Este vorba despre trupa Domino. Sebastian Marcovici m-a auzit cântând pe social media, ei căutau o voce lirică, unul mai ”trist” (râde amuzat). M-au abordat în 2021, ne-am întâlnit, am dat o audiție la ei. Pentru a vedea dacă ne potrivim ca și idei, ca și stil. Am cântat împreună, a fost bine, am continuat.
Muzica trupei Domino este influențată în principal de folclorul românesc
Ați lansat de curând single-ul ”Muzica vindecă răul din noi”. Ce îmi spui despre povestea, despre mesajul lui?
Cântecul deja exista, noi îl cântam în concerte. Cred că reprezintă cumva ideea trupei. Ce îmi place mie foarte mult în acest proiect este diversitatea și faptul că nu te plictisești. Abordăm diferit tot felul de teme, întâlnești în muzica noastră și folclor, și vocea mea mai ”lirică”. Avem influențe din alte direcții, gen hip-hop, cum este și în varianta actuală de Muzica vindecă răul din noi. Este o colaborare cu Claudiu Urse, el are partea de hip-hop. În principal, facem parte din familia rock-ului alternativ, rock folcloric, să îi spunem. Influențele pot veni din orice direcție, chiar și din Michael Jackson. Surpriza vine din îmbinarea folclorului cu rock-ul.
La noi, ce este frumos, este că suntem o ecuație în care avem câte puțin din toate. Există o formulă de bază a trupei, la care, în funcție de eveniment sau de colaborare mai avem oameni în plus, sau nu. Dacă vorbim doar despre oamenii care sunt pe scenă, suntem patru: Sebastian Marcovici, care are grijă de tot proiectul, Romulus Cipariu, Adrian Ban și eu, Ioan Armean. Chitară și bas, țambal și voce, tobe și voce.
Nu îi place să vorbească despre el, așa că cei care cunosc doar o latură a sa, au parte de o surpriză
Cum împaci totul, salon, concerte, repetiții?
Este greu, în sensul că este obositor. Dar, mă pasionează toate și atunci îmi face plăcere să particip la oricare dintre activități. Fie că lucrez în salon, fie că fac repetiții, fie că avem concerte, fie că țin seminarii. Pe lângă salon, mai sunt și trainer L’Oreal, asta presupune încă un job. Petrec timp și cu iubita mea, care este foarte înțelegătoare. Încerc să îmi iau revanșa față de ea în concedii, călătorim. Acolo mergem doar noi, nu mai sunt nici concerte, nici salon. Una peste alta, deocamdată fac față.
Clienții sau publicul tău știu de cealaltă față a ta sau se îmbină cumva?
Se îmbină cumva, dar este o surpriză. Pentru că, așa cum am început și discuția noastră, nu îmi place să vorbesc despre mine. Pot să vorbesc lejer și frumos despre altcineva sau altceva, dar despre mine nu am exersat și nu mă simt confortabil. Clienții au aflat pe parcurs, există social media, se mai află lucruri. A fost o surpriză mare să văd o parte dintre ei la ultimul concert din Sibiu.
”Iau lucrurile foarte în serios”
În afară de partea cumva auto-didactă, ai făcut cursuri pentru a lucra în salon?
Am învățat să tund direct într-un salon, de la un stilist, cel cu care dorisem să fac cursurile în timpul liceului, când nu am putut. Am făcut și formare clasică, cu atestatul necesar pentru a funcționa. Este oricum o educare continuă în domeniul acesta. Am și predat, cursuri de inițiere, pentru începători. Acum fac cursuri de perfecționare cu oameni care sunt deja în domeniu. Este un lucru care m-a forțat să mă educ continuu, să învăț și să rămân foarte conectat. Tot timpul am luat lucrurile foarte în serios. Dacă am predat, am vrut să o fac cel mai bine. Și în cântat, îmi place același lucru.
Ai pomenit de călătorii, care ar fi locul tău preferat din Sibiu și cel care îți place mai mult din lume?
Locul preferat din Sibiu este Weinkeller, au o terasă și niște chiftele minunate (râde din nou). Din lume este greu de spus, sunt multe locuri foarte frumoase. Ca și experiență, cred că Thailanda mi s-a părut până acum cea mai spectaculoasă. Mai sunt și altele, cum a fost Budapesta, am ajuns acolo doar anul trecut, prima dată. Egiptul îmi place mult, datorită climei, încerc să ajung cel puțin o dată pe an. Urmează acum să mergem în India, să vedem cum va fi.
În anii în care se ocupa de părul colegelor, au existat și accidente
Spune-mi o experiență și amuzantă și de impact din cariera ta. Ai ars părul cuiva?
Da, asta este o experiență amuzantă, chiar o povesteam cursanților. S-a întâmplat pe vremea când nu practicam această meserie cu o bază, adică în intervalul clasa a VII-a – clasa a XII-a. I-am făcut niște șuvițe unei colege și prietene. Nu mai știu cum am aflat, poate citisem undeva cum se face. Pe vremea aceea nici internetul nu era foarte la îndemână, informațiile erau mai greu de găsit. Știam că atunci când faci șuvițe, dacă pui oxidant puternic și este căldură cât mai mare, ies șuvițele foarte deschise. Lucrul este real, doar că nu știam riscurile.
I-am făcut șuvițele colegei, i-am pus o căciulă, o bluză pe cap. Nu aveam aparatele care se folosesc acum. Am lăsat-o acolo, ”la dospit”. Timpul recomandat era 30 de minute, am lăsat-o 60, să fie sigur, i-am pus lucruri pe cap să stea la cald, totul la maxim. Bineînțeles că, în momentul când am început să scot din căciuli, bluze, și am dat la o parte folia… a ieșit fum! Am apucat să mai zic doar: ”Mimi! Fum!” A mai rămas doar cu câteva șuvițe, o parte au căzut, cele care au rămas au fost foarte deschise, au fost albe, într-adevăr.
Părul ei și-a mai revenit? A mai vorbit cu tine?
Da, părul i-a crescut, în timp. Suntem prieteni și astăzi. Un timp, nu i-am mai făcut șuvițe…
Din primele concerte, Ioan Armean nu își aduce aminte nimic, din cauza emoțiilor și a concentrării
Asta ar fi una dintre experiențele amuzante din partea de coafat. În ce privește cântatul, i-am tot spus lui Sebastian Marcovici că am putea face un serial cu felul în care am ajuns eu în trupă. În sensul că, eu nu am mai cântat, eu am făcut canto, nu am avut experiența cântatului cu o trupă, live. Pentru mine au fost niște super experiențe. A doua cântare a mea în fața unui public, cu trupa, s-a întâmplat în Piața Mare. Trăirile mele au fost intense. Am învățat cumva pe modul rapid. Am avut noroc că oamenii din trupă s-au preocupat să fiu cât de cât ok, să am un confort, să mă simt un pic în siguranță.
Din primele cântări nu îți mai pot spune nimic, amuzant sau nu. Nu îmi aduc aminte nimic, am fost ca hipnotizat, eram foarte concentrat. Nu pot să refac în cap concertele acelea, pentru că totul era un stres pentru mine. De la versuri, pe care poate nu le stăpâneam, la intrări, sunet, totul era nou. Din concerte, nu găsesc nimic amuzant, pentru că eu iau lucrurile foarte în serios. Nu am căzut, nu mi-am rupt nimic pe scenă. Poate am uitat câteodată niște versuri.
”Pentru mine, emoția și legătura cu publicul se fac mai bine într-un spațiu mai restrâns.” – Ioan Armean
Cum este să cânți pe o scenă, cum interacționezi cu publicul?
La mine lucrurile au fost un pic invers. De obicei lumea, când se apucă de cântat, cântă cu un public mai restrâns, într-un spațiu interior. Eu, în proiectul Domino, am început cu cântările mai mari, pe scene mai mari și apoi am ajuns la cele indoor. Pentru mine, emoția și legătura cu publicul se fac mai bine într-un spațiu mai restrâns. Pe o scenă mare, suntem mulți, chiar dacă unul se încurcă, există întotdeauna cineva care salvează situația. Publicul este mult, nu sesizează orice greșeală. La cântările mai mici, orice gafă se vede, dar și conexiunea cu oamenii este mai intensă, pentru că suntem mai aproape.
La repetiții sau în concerte mergem tot timpul cu un microbuz. Drumurile sunt amuzante, distractive, mai și glumim. Îmi pare rău că nu mai ajung să cânt la karaoke, pentru că acolo cânți fără responsabilitate, doar pentru tine.
Membrii trupei Domino se bucură de fiecare moment al concertelor
Îmi place când rămânem după concerte, suntem toți relaxați atunci, lăsăm adrenalina să curgă și să ne simțim bine. După fiecare concert, chiar dacă fiecare știe dacă ceva nu a mers bine, încercăm să nu purtăm discuțiile acelea atunci. Să ne bucurăm de moment.
Ultima propoziție înainte de a intra pe scenă este: ”Înainte de toate, trebuie să ne distrăm!” Dacă noi o facem, o va face și publicul.
Ați cântat și în afara țării?
De când sunt eu în trupă, nu. Dar Domino a cântat la Viena, chiar aproape de înființarea trupei. Ne dorim și cred că se va întâmpla lucrul acesta. Trebuie să se alinieze toate astrele și planetele ca să se întâmple, suntem mai mulți oameni implicați. Ne ocupăm și cu alte lucruri, nu toată lumea trăiește din cântat. Dar încercăm și sigur vom reuși.
Multă baftă și, sper să vă vedem pe cât mai multe scene!
