Ziua Universală a Iei va fi marcată, joi, în Mediaş

spot_img
Cele mai citite

Cu ocazia Zilei Universale a Iei, municipalitatea medieşeană organizează joi, 24 iunie, începând cu ora 10, activități dedicate bluzei tradiționale românești, în curtea Muzeului Municipal Mediaş.

Deschiderea Târgului o vor face grădiniţele din Mediaş care vor susţine o manifestare artistică de voie bună, cântec, joc cu dansuri şi cântece populare. Grupul Târnavele organizează ateliere de meşteşugărit pentru copii. Din programul acestui an nu vor lipsi târgul de ii, ţesături şi obiecte tradiționale, produse locale. În curtea Muzeului va fi organizată o expoziţie de planşe din colecţia: “Motive decorative pe IA românească”.

„Începând cu ora 17 va fi organizată o Şezătoare cu invitaţi de seamă din comunităţile din jurul Mediaşului: părintele Achim Sărăşan, Surdu Nela (Boian), Asociaţia Vise Îndrăzneţe (Aţel), Femeile de la Ţopa (Mureş), Nicu Stoica (Blăjel), Ana Săcădat (Alma) şi Grupul Vocal Târnavele, care va încheia programul de Ziua Iei. Vă invităm să participaţi alături de noi la sărbătoarea Iei româneşti purtând o ie, o cămaşă sau, de preferat, întregul port popular românesc”, este invitaţia autorităţilor locale.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Modelul Șeica Mare versus România, locul I la utilizarea problematică a rețelelor sociale. Cine le pune copiilor telefonul în mână?

O imagine cu un copil care primește telefonul ca să mănânce liniștit este deja ceva banal. La școală, când...

Știri pe același subiect