Connect with us

Fapt Divers

Două femei din Mediaş, înşelate cu mii de euro şi lei prin Metoda Accidentul

Avatar

Publicat

pe

Două femei din Mediaş au fost înşelate cu sume consistente de bani prin Metoda Accidentul. 6.500 de euro şi 7.000 de lei au pierdut cele două femei după ce le-au dat banii unor necunoscuţi.

În 7 octombrie și 11 octombrie, două femei din Mediaș, în vârstă de 70 și 82 de ani, au reclamat faptul că au fost victimele acestei metode de înșelăciune, sumele de bani puse la dispoziția falșilor „medici” fiind de 6.500 euro, respectiv 7.000 de lei. În ambele situații, în apelul telefonic efectuat, un bărbat a pretins că este medic iar fiul, respectiv nepoata victimei au suferit un accident rutier iar cheltuielile legate de intervenția chirurgicală de urgență trebuie suportate de către familie.

Astfel, la imobilul femeii de 70 de ani s-a prezentat un bărbat căruia aceasta i-a dat 6.500 de euro, iar femeia de 82 de ani a pus banii în cutia poștală de unde au fost ridicați de o persoană rămasă neidentificată până în acest moment.

În ambele cazuri, polițiștii Biroului Investigații Criminale Mediaș au deschis dosare de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

PUBLICITATE

Poliţiştii vă sfătuiesc ca, în cazul în care primiți o astfel de solicitare, să vă păstraţi calmul, sunați-vă ruda respectivă indiferent de oră, solicitaţi cât mai multe detalii despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare. Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil că acestea să va urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini.

Nu le furnizaţi persoanelor necunoscute informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini. Persoanele vizate sunt cele de vârsta a doua şi a treia, despre care se presupune că dețin acasă sume mari de bani şi rude care nu se află în proximitatea lor.

Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ad
Ad
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

Subiecte

ULTIMA ORĂ