Luni dimineaţa, Drumul Judeţean 106E Orlat – Cristian, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene au efectuat semnalul regulamentar de oprire șoferului unui autoturism condus spre Sibiu.
La vederea echipajului de poliție, şoferul a frânat brusc și a întors autoturismul, schimbându-și direcția de deplasare spre localitatea Orlat.
Urmărit de polițiști, bărbatul a virat din nou, spre localitatea Cristian, iar pe o stradă din localitate a pierdut controlul direcției de deplasare şi s-a izbit de o conductă de gaz și de zidul unui imobil.
„La fața locului a fost solicitat sprijinul unui echipaj medical și al unui echipaj de pompieri din cadrul I.S.U. Sibiu pentru prevenirea unei explozii generate de lovirea conductei de gaz. Bărbatul aflat la volan, în vârstă de 31 de ani, din localitatea Mag, nu a necesitat transportul la spital.
În urma verificărilor efectuate de către polițiștii rutieri, s-a constatat că bărbatul are permisul suspendat după ce a fost depistat conducând cu viteză peste limita legală, iar testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat, respectiv conducere sub influența alcoolului”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.