Pompierii militari ai Detașamentului Mediaș au intervenit în cursul nopții de miercuri spre joi în localitatea Buia pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la două anexe gospodărești. În una erau adăpostite animale iar în cealaltă se aflau depozitate cereale.
Două autospeciale de stingere au intervenit rapid, la locul incidentului fiind prezent și un echipaj SMURD. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la cele două anexe. Incendiul a fost localizat și lichidat de către pompieri,înainte ca focul să se extindă și la locuința aflată în apropiere.
Două tone de grâu și porumb precum și 90% din suprafața unei anexe și acoperișul celeilalte au ars în urma incendiului. De asemenea, mai multe păsări au murit în urma incendiului.
Pompierii au reușit să salveze 5 porci și mai multe găini. Proprietarul, un bărbat de aproximativ 39 de ani, a suferit arsuri de gradul I la mâna stânga, a primit asistență medicală și a refuzat transportul la spital.
FOTO: Arhivă