Pentru a sărbători Ziua Națională a României, municipalitatea a pregătit pentru ziua de 1 Decembrie o serie de evenimente la care sunt așteptați să ia parte toți medieșenii. Manifestările omagiale se vor desfășura în Piața Corneliu Coposu, începând cu ora 12 și vor cuprinde un program artistic susţinut de Sava Negrean Brudaşcu, Ciprian Stan şi Sebastian Stan. La ora 13.10 va fi intonat imnul naţional, iar 5 minute mai târziu se va desfăşura o slujbă religioasă. Elementul de noutate al acestui an îl constituie parada militară, programată începând cu ora 13.30, în cadrul căreia vor defila reprezentanți ai Armatei Române, Jandarmeriei, Poliției Municipale și Locale şi ai Pompierilor. La ora 14 va începe a doua parte a programului artistic, Costel Popa şi Bogdan Toma urmând să susţină recitaluri în faţa celor prezenţi. Primarul municipiului Mediaș invită toți reprezentanții societăților comerciale, unităților de învățământ, instituțiilor publice și private precum și toți medieșenii să arboreze steagul național în ziua de 1 Decembrie.
Cele mai citite
Ultimele știri
FOTO: Motociclistul ucis de urs pe Transfăgărășan și-a filmat ultimele clipe de viață
Publicația italiană Il Giorno a publicat imagini filmate de motociclistul italian cu puțin timp înainte de a fi ucis...
Articolul precedent
Articolul următor