Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au acționat, în weekend, pe Drumul Național 14, pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, în sistem cascadă, în colaborare cu polițiști rutieri din județele limitrofe, respectiv Mureș, Brașov și Harghita. Activitățile desfășurate au vizat, totodată, verificarea legalității efectuării transportului de persoane, dar și a modului în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite prin Legea 55/2020 pe timpul efectuării transportului de persoane. În acțiune au fost angrenați și polițiștii rutieri din cadrul Politiei Municipiului Medias și Poliției Orașului Copsa Mică.
Au fost utilizate atât echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, instalate pe autospeciale și aparatele portabile pentru depistarea șoferilor care depășesc viteza legală, cât și aparate etilotest și drugtest, pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. În cadrul acțiunii, au fost constatate 28 de abateri la regimul rutier, fiind descoperiți 21 de șoferi care nu au respectat regimul legal de viteză, dintre aceștia 9 au rămas fără permis de conducere pentru o perioada de 90 de zile.
Totodata, cu ocazia verificărilor a fost depistat și un conducator de autovehicul aflat sub influența alcoolului, având o alcoolemie de 0,04 miligrame/litru alcool pur in aerul expirat. În total au fost retinute 11 permise de conducere, valoare contravențiilor depășind 26.000 lei. Polițiștii anunță că vor acționa zilnic, pe raza întregului județ, pentru reducerea riscului rutier și reducerii numărului şi consecințelor accidentelor rutiere grave.