0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Agresorul sexual din Avrig, arestat preventiv

Cele mai citite

Bărbatul de 54 de ani, reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Avrig, pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală, a fost ieri prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig. Împotriva sa a fost luată măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile.

Vă reamintim faptul că în 21 februarie, o femeie din Avrig a depus o plângere la Poliția Orașului Avrig, prin care reclama faptul că a fost agresată fizic de un bărbat necunoscut, în incinta unui magazin din orașul Avrig. În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din loviri sau alte violențe în agresiune sexuală.
Polițiștii au stabilit că bărbatul, domiciliat în Botoșani și aflat în Avrig în vizită la rudele sale, în ziua de 21 februarie, aflat în stare de ebrietate, ar fi agresat fizic victima atât în magazin, cât și în curtea magazinului, unde acesta l-ar fi lovit cu piciorul, reușind astfel, să fugă și să ceară ajutor cetățenilor.
În urma activităților desfășurate și colaborării cu polițiștii Secției de Poliție Rurală Hlipiceni, I.P.J. Botoșani, bărbatul a fost depistat în localitatea Todireni, fiind emis mandate de aducere pe numele său. Împotriva sa a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, iar ulterior bărbatul a fost arestat preventiv.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect