În zilele de sâmbătă și duminică, polițiștii rutieri au descoperit mai mulți șoferi aflați sub influența alcoolului. Față de patru șoferi s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile, iar față de alți patru s-au declanșat cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Sâmbătă dimineața, pe strada Gării din satul Cașolț, a fost identificat un localnic în vârstă de 27 de ani în timp ce conducea un autoturism având o îmbibație de 0,70 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
În aceeași zi, în jurul orei 9, pe strada Mihai Viteazu din Agnita, un localnic în vârstă de 51 de ani a fost depistat conducând un autoturism cu o concentrație de 0,45 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Duminică dimineața în jurul orei 2, în municipiul Sibiu, pe bulevardul Victoriei, un buzoian în vârstă de 21 de ani a fost testat alcoolscopic, cu un rezultat de 0,83 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Tot duminică, în jurul orei 11.30, cu o alcoolemie de 0,71 miligrame/litru în aerul expirat a fost depistat un sucevean în vârstă de 48 de ani, aflat la volanul autoturismului pe strada Avram Iancu din orașul Agnita.
Cei patru șoferi au fost conduși la unități medicale unde li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, în toate cazurile fiind întocmite dosare de cercetare penală pentru conducere sub influența alcoolului.