În weekend, polițiștii sibieni au constatat 15 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 40 de permise de conducere, au retras 27 de certificate de înmatriculare și au aplicat 680 de sancțiuni contravenționale în valoare de 202.000 de lei.
În Cisnădie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Teilor de către un localnic în vârstă de 55 de ani.
Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,58 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Pe raza localității Vecerd, polițiștii rutieri din cadrul Secției de Poliție Rurală Agnita au oprit pentru control un autoturism condus pe Drumul Județean 141A de către un tânăr în vârstă de 19 ani, din Hosman.
Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că tânărul nu are permis de conducere.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
În municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Ordine Publică Sibiu au oprit un autoturism condus pe strada Semaforului de către un sibian în vârstă de 67 de ani.
Întrucât din verificările efectuate a rezultat că bărbatul nu are permis de conducere, în cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.