Un medieşean în vârstă de 61 ani care a suferit traumatism cranio-cerebral a fost găsit, marți, în locuinţa sa de pe strada Blajului din municipiu.
Un coleg de muncă de-al bărbatului a sunat la 112 și a anunțat că acesta nu a mai ajuns de două zile la serviciu. Secţia de Pompieri Mediaş a fost solicitată să intervină marţi în jurul amiezii pe strada Blajului din cartierul Vitrometan pentru deblocarea uşii unui apartament. Echipajul de pompieri a facilitat accesul în locuinţă pentru personalul medical din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
În interior a fost găsit bărbatul în vârstă de 61 ani care prezenta un traumatism cranio-cerebral. Acesta a fost transportat la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș pentru acordarea de îngrijiri medicale. Autoritățile încearcă acum să afle cum a ajuns bărbatul în această stare.