5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Băut și fără permis, prins prins pe un moped neînmatriculat și cu numere false

Cele mai citite

Doi bărbați, dintre care unul nu avea nici permis de conducere, au fost descoperiți băuți la volan, în Tălmaciu și Cisnădie.

În Tălmaciu, polițiștii rutieri au oprit un moped condus pe strada Văii de către un localnic în vârstă de 34 de ani. Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că bărbatul nu are permis de conducere, iar testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,49 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În ceea ce privește mopedul pe care bărbatul îl conducea, s-a constatat că este neînmatriculat sau neînregistrat, iar numărul de înmatriculare aplicat pe vehicul este unul fals. Pe numele tălmăceanului s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Tălmaciu.

În Cisnădie, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Cindrelului de către un sibian în vârstă de 42 de ani. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,91 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Pe Drumul Național 1, polițiștii Postului de Poliție Apoldu de Jos au oprit pentru control un autoturism condus pe raza orașului Miercurea Sibiului de către un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Dobârca. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autoturismul este neînmatriculat sau neînregistrat, iar șoferul are acum dosar penal.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: CCR va anunța luni, 2 decembrie, dacă va anula turul I al prezidențialelor

Curtea Constituțională a României va anunța luni, 2 decembrie, la ora 17, decizia privind turul I al alegerilor prezidențiale.ȘTIREA...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect