Câinele Bond a reuşit să dea de urma unui tânăr care a spart un magazin. Joi dimineaţa, angajata unei societăți comerciale cu punct de lucru în localitatea Moardăș a anunţat Secția de Poliție Rurală Agnita cu privire la faptul că, în noaptea de miercuri spre joi, persoane necunoscute au spart magazinul şi au furat mai multe bunuri.
Poliţiştii au stabilit că în noaptea respectivă, lacătele au fost forţate şi rupte, iar din interior au fost furate băuturi alcoolice şi ţigări în valoare de 500 de lei.
„La fața locului a fost solicitată intervenția echipei operative canine din cadrul Serviciului de Ordine Publică Sibiu. Urma prelucrată de Bond i-a condus pe polițiști la un imobil de pe raza aceleiași localități, în imobil fiind depistat un tânăr în vârstă de 16 ani care deținea asupra sa bunurile reclamate ca fiind sustrase din magazin.
În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Agnita, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, urmând a fi propusă soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita”, a spus Elena Welter, purătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.