12.9 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 8, 2025

Contract semnat pentru realizarea Centrului de Agrement și Sport din Mediaș

Cele mai citite

Un Centru Social Comunitar de Agrement și Sport va fi amenajat în municipiul Mediaș, pe strada Sticlei, semnarea contractului de finanțare având loc recent.

Prin intermediul proiectului va fi amenajat un centru social comunitar de agrement și sport în care se vor crea spatii și se vor achiziționa dotările necesare astfel încât comunitatea marginalizată să poată face sport, beneficiind de un teren de sport interior, de un panou de cățărat, de o sala multifuncțională de gimnastică, yoga, fitness sau aerobic, un spațiu de primire și așteptare, locuri pentru vizionarea evenimentelor sportive și un teren de sport neacoperit pe acoperișul clădirii.

Întreaga investiție ar urma să fie finalizată la data de 31 decembrie 2023. Proiectul are o valoare totală de 19.522.720,33 lei din care 9.208.359,58 lei reprezintă finanțare nerambursabilă (din care 8.926.471,03 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă acordată din Fondul European de Dezvoltare Regionala și 281.888,55 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă acordată din buget de stat).

Publicitate

Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 9 – Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Prioritatea de investiții 9.1 – Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii, Obiectiv specific 9.1 – Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială, prin măsuri integrate.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

VIDEO: Alertă de PROSTIE pe TikTok. Un banal transport agabaritic a produs isterie pe rețelele de socializare

Fuselajul unei aeronave care a aparținut companiei Blue Air a fost transportat pe șosea sub escorta Poliției Rutiere a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect