1.3 C
Sibiu
duminică, februarie 1, 2026

Control judiciar pentru că nu a respectat ordinul de protecție și s-a apropiat de fosta iubită

Cele mai citite

Cercetat penal pentru nerespectarea unei măsuri de protecție dispusă în executarea unui ordin european de protecție, violare de domiciliu, respectiv amenințare, un bărbat din Coveș a fost reținut
Sâmbătă, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au reținut un bărbat în vârstă de 25 de ani, din Coveș. Bărbatul este cercetat penal pentru nerespectarea unei măsuri de protecție dispusă în executarea unui ordin european de protecție, violare de domiciliu și amenințare.
Polițiștii spun că în seara zilei de 2 aprilie, bărbatul ar fi intrat în imobilul în care locuiește fosta concubină, ar fi amenințat proprietarul și s-ar fi apropiat de fosta iubită, o tânără în vârstă de 20 de ani, la o distanță mai mică de 30 de metri, încălcând astfel prevederile ordinului de protecție emis de Judecătoria Agnita în 6 martie.
„În aceste condiții, bărbatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, unitatea de parchet competentă aplicând ulterior măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Agnita sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea unei măsuri de protecție dispusă în executarea unui ordin european de protecție, violare de domiciliu, respectiv amenințare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Ai auzit de boala Ménière? Iată ce simptome are și cum îți poate răvăși viața

Daniela ArnăutuBoala Ménière este o afecțiune cronică a urechii interne care poate influența profund calitatea vieții. De multe ori,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect