Doi bărbaţi, de 40 şi 50 de ani, au fost reţinuţi de poliţişti după ce şi-au bătut sora. Ei sunt cercetaţi pentru violență în familie, violare de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal și distrugere.
Cei doi bărbați sunt bănuiți că, în urmă cu câteva nopţi, pe fondul unor conflicte de familie, ar fi intrat în casa în care locuiește sora lor, tot în Ludoș, ar fi agresat-o, lovind-o cu un cuțit și cu pumnii și ar fi distrus în același timp mai multe bunuri din locuință.
De asemenea, ar fi împedicat-o pe femeia în vârstă de 44 de ani să părăsească locuința sau să sune la poliţie, sesizarea fiind transmisă polițiștilor în dimineața zilei de 13 decembrie, după ce cei doi frați ar fi părăsit imobilul.
„Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 21 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului au luat măsura reținerii celor doi bărbați pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște”, a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.