Un tânăr s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la volan deşi avea permisul suspendat.
Pe strada Primăverii din municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control în trafic, zilele trecute, o autoutilitară la volanul căreia se afla un tânăr în vârstă de 20 de ani din Boian. În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că tânărul conducea autoturismul deși avea permisul suspendat. Totodată, polițiștii au constatat că autovehiculul i-a fost încredințat spre conducere de către pasagerul aflat pe locul din dreapta față, care cunoștea faptul că tânărul avea permisul suspendat.
Polițiștii au întocmit actele premergătoare desfășurării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, respectiv încredințarea unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane care are permisul suspendat.