1.3 C
Sibiu
duminică, februarie 1, 2026

Două persoane rănite pe DN 14. Unul dintre şoferi a abandonat maşina şi a fugit

Cele mai citite

Două persoane au fost rănite, joi seara, în urma unui accident produs pe Drumul Naţional 14, în Slimnic.
Un autoturism a intrat pe Drumul Naţional 14 de pe o stradă laterală şi s-a izbit de un autoturism care circula dinspre Sibiu. Şoferul şi pasagerul din autoturismul condus pe DN 14, în vârstă de 29, respectiv 25 de ani, au fost răniţi în urma impactului.
Un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sibiu a acordat asistenţă medicală celor două persoane rănite, victimele fiind transportate la Unitatea de Primire Urgenţe Sibiu pentru investigaţii suplimentare.
Şoferul autoturismului care a intrat pe Drumul Naţional 14 a abandonat maşina după producerea accidentului, fiind în prezent căutat de către poliţişti.
UPDATE – “Șoferul care a părăsit locul producerii accidentului a fost identificat. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Slimnic, față de care se efectuează cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă si părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Ai auzit de boala Ménière? Iată ce simptome are și cum îți poate răvăși viața

Daniela ArnăutuBoala Ménière este o afecțiune cronică a urechii interne care poate influența profund calitatea vieții. De multe ori,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect