0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Două victime în urma unui accident rutier pe DN 14, între Brateiu și Mediaș

Cele mai citite

Doi bărbați au fost răniți, în noaptea de marți spre miercuri, pe Drumul Național 14, între Brateiu și Mediaș.
Din primele cercetări ale polițiștilor a rezultat faptul că pe un tronson de drum în curbă, șoferul unui autoturism condus spre Mediaș a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara șoselei, în partea stângă a direcției de mers.  În urma evenimentului, șoferul în vârstă de 59 de ani și pasagerul în vârstă de 58 de ani, ambii din județul Giurgiu, au fost răniți. Una dintre persoanele rănite era încarcerată.
Echipaje de la Descarcerare, Ambulanța și SMURD Mediaș au intervenit pentru acordarea de asistență medicală celor două victime. Personalul medical de la Ambulanță i-a acordat îngrijiri medicale bărbatului de 58 de ani, care s-a ales cu un traumatism la mână, iar echipajul SMURD i-a acordat asistență medicală bărbatului de 59 de ani, care a suferit un traumatism cranio facial. Ambele victime au fost transportate la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș pentru un control medical amănunțit.
Polițiștii medieșeni au demarat o anchetă și fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.
FOTO: Arhivă

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect