5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Femeie din Cisnădie, condamnată pentru înșelăciune prin carduri bancare, în Germania

Cele mai citite

În cursul zilei de joi, în urma activităților desfășurate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au reușit identificarea și prinderea a două persoane pe numele cărora instanțele au emis mandate de punere în aplicare a unor măsuri preventive.

În Sibiu a fost descoperită o femeie în vârstă de 48 de ani, din Cisnădie, față de care, în 25 august, Curtea de Apel Alba Iulia a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii. Femeia a fost condamnată la executarea unei pedepse de un an de închisoare pentru săvârșirea mai multor fapte de înșelăciune, prin carduri bancare, pe teritoriul Germaniei.
În Șelimbăr, a fost descoperit un bărbat în vârstă de 28 de ani, din județul Dâmbovița, pe numele căruia Judecătoria Sibiu a emis, în 1 martie, un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Bărbatul este cercetat penal pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt, după ce, în cursul lunii octombrie a anului trecut, a furat bunuri și bani din două autovehicule parcate pe strada Dealului, în municipiul Sibiu. Cele două persoane au fost încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Ziua Națională a României sărbătorită cu emoție la Ruja

Astăzi, 29 noiembrie 2024, elevii claselor primare de la Liceul „August Treboniu Laurian” Agnita-Ruja au marcat anticipat Ziua Națională...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect